Horia Brenciu * n.27.8.1972


Pe Horia Brenciu n-am stiut niciodata de unde sa-l iau. Ca prezentator nu pot sa-l urmaresc, este atat de haotic, incat niciodata nu inteleg ce vrea sa spuna.
Descoperindu-si vocatia de cantaret, de muzician, banuiesc ca a reusit sa se disciplineze mai mult, devenind mai coerent.
Cifra lui de vibratie interioara este 9, cifra altruistilor, a celor care se dedica celorlalti. Eu cred ca asta si face el acum, se daruieste publicului prin muzica pe care o face. Are o mare nevoie de a se exprima, de a face pe plac publicului sau, foarte numeros, am inteles ca face sali pline de cate 4.000 de oameni pe seara (?).
Cifra lui de vibratie exterioara este 8, cifra puterii si a recunoasterii sociale, rezulta ca impusca doi iepuri dintr-un foc, pe de o parte isi satisface dorinta de putere, de dominare a unui public numeros, iar pe de alta parte de a le face si celorlalti bucurii.
E foarte interesant baiatul asta, cu atat mai mult cu cat si misiunea in viata, dar si cifra de destin sunt egale cu 9!
Persoanele aflate sub vibratia lui 9 se considera realizate numai cand pot fi de ajutor celorlalti,  stiind ca numai asa se vor imbogati sufleteste si vor evolua din punct de vedere spiritual. Au o intuitie foarte buna, sunt senzitivi si patrund cu usurinta in sufletul celorlalti. Curajosi si onesti, ei vor fi cei care vor apara interesele celor slabi, ajungand sa se identifice cu problemele lor. Inteligenti, activi, au o imaginatie bogata, nu accepta constrangerile, au o nevoie de libertate absoluta in gandire si actiune, vor sa schimbe lumea, sa o fac mai buna si mai fericita.
Cu un singur 1 in matrice are tendinta de a absorbi in interior diverse energii care pot sa-i satisfaca ego-ul. De aceea se poate spune despre el ca este un egoist fin, adica egoismul lui se manifesta intr-un mod foarte subtil, in sensul ca si atunci cand face ceva pentru ceilalti, o face mai mult pentru confortul lui psihic. Totusi, cu 9 cifra de vibratie interioara, poate ca acest egoism este mai putin manifest. Modul cel mai simplu de a satisface ego-ul unui astfel de om este sa i se ofere doza necesara de complimente, admiratie si respect de care are nevoie ca de aer.
Cu 222, din punct de vedere emotional este echilibrat. Comunicativ, energic, activ, ii place sa vorbeasca mult, sa glumeasca, ii place tot ce e nou si distractiv. Are capacitatea de a stapani publicul, de a-l conduce prin ce stari vrea el. Nu e greu pentru el sa fie in centrul atentiei, intotdeauna se daruieste fara sa faca economie de energie emotionala.

Loredana Groza * n.10.6.1970

  Nascuta intr-o zi de 10, Loredana Groza are din start capacitatea de a se reinventa in permanenta si de a se implica mereu in proiecte indraznete si originale. Cifra ei de vibratie interioara este 1, cifra celor inzestrati cu capacitati deosebite de orientare spre realizarea scopului propus. Ei sunt creatori, initiatori, sunt intotdeauna repere pentru ceilalti. Se disting prin: ambitie, implicare, capacitatea de a lucra in conditii de stres, incredere in sine, curaj, energie vitala, spirit de initiativa. Sunt prietenosi si vorbareti dar numai fiindca aceasta serveste scopului lor.
Personalitatile de tip Unu se exprima cel mai bine in profesii autonome, subordonarea si interferentele fiind excluse din start.
In relatiile sentimentale isi asuma rolul dominant si pot fi foarte exigenti fara sa constientizeze asta. Uneori par indiferenti, dar asta numai din cauza ca sunt foarte concentrati pe ceea ce fac. In realitatea sunt parteneri leali si nu se sustrag responsabilitatilor legate de casatorie si familie.
Cifra ei de vibratie exterioara, dar si cifra destinului, sunt egale cu 6, cifra celor creativi,  pasionati de arta, si in special a celor cu talent muzical. Ea trebuie sa invete bucuriile responsabilitatii, sa atinga o stare de armonie,  impreuna cu ceilalti, cu familia, cu cei apropiati.
Persoanele nascute sub semnul acestei vibratii sunt responsabile, demne de incredere, au un temperament placut, se daruiesc celorlalti cu generozitate si in special familiei pe care o apara cu toate fortele. Idealisti, altruisti, intelegatori, romantici si sentimentali, sunt buni psihologi, capabili sa adopte comportamentul potrivit oricarei situatii.
Calitatile artistice ale acestei vibratii se reflecta atat de ambianta pe care o creeaza in propriul camin, cat si in profesii legate de arta si muzica. Atunci cand isi gasesc echilibrul interior, se dedica cu tot sufletul celorlalti, fiind intotdeauna disponibili sa-i ajute pe cei care au nevoie, atat material cat si ca buni consilieri sau profesori.
Analiza matricei:
  • 1-2-3 - vector cu 5 cifre, aflat la maximum de dezvoltare, arata o personalitate puternica si o vointa puternica, autostima si dorinta de a fi apreciata de cei din jur;
  • 4-5-6 - reprezinta aspiratia spre autonomie financiara si capacitatea de a sustine material familia prin propriile forte; are 4 cifre in acest vector, deci este o persoana foarte eficienta; 44 arata o sanatate buna din nastere, iar 66 arata practicism si dorinta de a munci atat pentru sine, cat si pentru ceilalti.
  • 7-8-9 - reprezinta talentul, forta creativa; cu 2 cifre vectorul este slab dezvoltat, cu toate acestea datorita celorlalte calitati cum sunt energia vitala, autostima, urmarirea consecventa a scopului propus, capacitatea mare la efort, spiritul de initiativa, a reusit sa-si puna in valoare talentul atat cat era;
  • 1-4-7 - reprezinta capacitatea de a-si stabili si urmari cu consecventa obiectivele si de a-si sustine propriile opinii. Cu 5 cifre in aceasta linie, stie sa-si urmareasca cu consecventa scopul propus si sa treaca peste orice obstacole;
  • 2-5-8 - vector cu 3 cifre, ceea ce inseamna ca si-a dorit o familie, dar nu in mod special; lipsa lui 8 este suplinita de cifra de destin 6, care aduce simtul responsabilitatii si atasamentul fata de familie;
  • 3-6-9 - indica stabilitatea, atasamentele, obiceiurile si tabieturile. Cu 3 cifre in aceasta linie, poate avea anumite tabieturi, dar poate foarte usor sa scape de ele.
Analiza datei de nastere cu ajutorul ROTII TIROLEZE A NUMERELOR, arata ca Semnatura Loredanei este Nord-Sud-Centru, cu doua puncte cardinale de forta Nord si Centru, o semnatura foarte puternica, avand nenumarate posibilitati de dezvoltare. Tendinta generala a celor nascuti cu aceasta semnatura este sa se remarce in domeniul relatiilor publice sau media. Toti sunt carismatici si au o mare vizibilitate la public. Prezenta a doi 0 la centru accentueaza posibilitatea ca acestia sa inlocuiasca orice punct cardinal lipsa, de unde si aura de lumina care o rasfrange centrul in orice directie a Rotii numerelor.
Loredana are in Nord si 1 si 6, ceea ce ii accentueaza calitati precum: vointa puternica, puterea de convingere, vizionarismul, perseverenta. Nordul nu este niciodata satisfacut de lucruri superficiale, el va cauta intotdeauna adevarul si profunzimea. Nordul nu se multumeste cu roluri secundare, el vrea sa fie lider intotdeauna, iar pe ceilalti ii considera ajutoare in implinirea destinului lui.


Bruce Willis * n. 19.3.1955

Bruce Willis pare nascut pentru rolul din serialul "Moonlighting", el este "de acolo", i se potriveste ca o manusa, adevarul este ca el este asa si in viata reala, un tip cu multe idei, foarte creativ, cu o memorie incredibila (intotdeauna m-am intrebat cum putea tine minte toate replicile acelea in ritm de mitraliera)  vesel, pus pe glume, un  entertainer inascut, de vreme ce cifra lui de vibratie exterioara este 3, cifra celor creativi, a celor optimisti, sociabili, amabili, distractivi, a celor risipitori cu energiile lor, dar si cu banii.
Un 3 are acea latura ironica, glumeata, in raport cu intamplarile vietii. Intr-o situatie tensionata vine cu o gluma si este iertat chiar daca este vinovat. Are o mare capacitate de a convinge. Acest arhetip artistic traieste cu pasiune si exaltare.
Manifestarea lui 3 in sens negativ poate lua forma superficialitatii, a vanitatii, a minciunii spusa cu seninatate, a geloziei.
Cifra lui de vibratie interioara  este 1, care provine din 1 si 9, doua numere care combina dorinta de afirmare, de a fi conectat la realitate, cu nevoia de izolare si mostenirea unor trairi interioare contradictorii. Profund anticonformist, doreste sa se distinga de marea masa, iar forta morala il ajuta sa treaca peste orice obstacole. Un 1 este un lider inascut, dornic sa se afirme, sa domine si mai ales el e omul cu ideile, pe care le da mai departe celorlalti pentru a le concretiza. El se simte bine mai degraba atunci cand lanseaza provocari, cand inventeaza ceva nou, cand invinge intr-o competitie, decat in relatiile sentimentale.
Cifra lui de destin este 6,  care provine din Numarul Maestru 33, o vibratie greu de gestionat si care reprezinta "maestrul", "invatatorul", cel capabil de iubire neconditionata. Daca 6 reprezinta numarul armoniei, al familiei, al iubirii in zona casnica, 33, fiind cu o octava mai sus, se refera la colectivitate, la iubirea neconditionata in sens larg, la a deveni constient de misiunea pe care o are de indeplinit legata de mase mari de oameni. Probele dure ale lui 33 sunt legate de confruntarea cu credinta in rolul pe care trebuie sa il joace, cu capacitatea de a se dedica unei misiuni, de a se incredinta spiritului.
Cu 3 de 1(111) in matrice el este un om destul de receptiv la cei din jurul lui, este echilibrat din punct de vedere psihic, nu vrea sa supere pe nimeni si in general ceilalti se simt confortabil in prezenta sa fiindca nu incearca sa se dea important.
Din punct de vedere emotional insa, el este un burete, absoarbe energiile din jurul lui,  lipsa lui 2 determinand si  manifestari contradictorii, uneori se adapteaza rapid mediului, altadata nu se poate adapta deloc, starile lui sufletesti sunt foarte mult influentate de conditiile in care este pus, uneori se simte foarte bine, alteori foarte deprimat, uneori este activ si comunicativ, alteori este tacut si absent. Probabil ca s-a completat foarte bine cu Demi Moore, care are 22222.
Cu 3333 in matrice, Brice Willis este genul care stie sa minta grandios cu cea mai mare seninatate. El are o memorie foarte buna si poate in orice moment jongla cu informatiile (un atu pentru actor), este dornic sa impartaseasca si celorlalti tot ceea ce stie.
Are o vointa puternica (vectorul 4-5-6), stima de sine si intuitie (55), dar si multe tabieturi si obiceiuri care pot deveni o piedica si determina din cand in cand dorinta de a scapa de ele si de a o lua de la zero (vectorul 3-6-9, supraincarcat, cu 7 cifre)

Ornella Muti * n. 9.3.1955

Preafrumoasa Ornella Muti  este o fiinta speciala, dupa cum arata codul ei numerologic. Patru de 5 (5555) in matrice nu am mai intalnit la nici un VIP...pana acum. Cei cu 5555 traiesc in acelasi timp in doua dimensiuni diferite, par desprinsi de realitatea imediata, si asta din cauza ca au capacitati extrasenzoriale, au o intuitie deosebita, vad lucruri pe care ceilalti nu le vad. Din acest motiv pot suferi uneori de depresii. Deasemenea sistemul lor imunitar e posibil sa o ia razna si sa le declanseze boli autoimune. Sistemul supradimensionat al lui 5 poate insemna si o stima de sine exagerata, ceea ce uneori duce la suferinta, daca cei din jur nu le recunosc calitatile la nivelul asteptarilor lor.
Ornella Muti are cifra de vibratie interioara 9, ceea ce inseamna ca are o viziune idealista asupra lumii, este romantica, pasionala, are o dorinta imensa de a-i ajuta pe ceilalti. Uneori, din iubire pentru intreaga omenire, ii neglijeaza tocmai pe cei apropiati ei.
Cifra ei de vibratie exterioara este 3, cifra naturilor vesele, a artistilor, a celor care isi risipesc energiile in prea multe directii, care au o mare sete de popularitate si au nevoie de incurajarea permanenta a celor din jur.
Cifra ei de destin, dar si cifra karmica, au vibratia 5.
Cei guvernati de 5 trebuie sa invete sa caute libertatea, sa comunice si sa provoace schimbarea. Tipica pentru acest numar este nevoia de schimbare si de nou in general. Curiosi din fire, le place sa observe tot ce se intampla in jurul lor, nu vor sa piarda nimic din spectacolul vietii. Aventurieri innascuti, accepta riscurile mai usor decat alte numere mai conservatoare.

Cristi Puiu * n. 3.4.1967


L-am vazut pe Cristi Puiu vorbind cu Patapievici despre filmul sau "Aurora" si m-am intrebat de ce ar avea cineva toate aceste framantari, ce ar putea determina o traire atat de intensa, incat sa impuna transpunerea ei intr-un film sub forma unei marturisiri eliberatoare?
El spune despre film: "E o chestie pe care am simtit-o si mi s-a parut foarte important sa spun o poveste despre faptul ca traim in propriul nostru cap. Si atunci  iarasi mi s-a parut ca este important sa aleg o situatie extrema. Situatia asta extrema era crima. Care ar putea fi rezultatul acestei izolari in propria noastra minte, rezultatul trist si nefericit, tragic al acestei insingurari si izolari in propria noastra minte? Si-atunci am ales povestea asta a crimei."

Uitandu-ma la matricea lui, mi-am dat seama ca filmul nu este decat ilustrarea pas cu pas, dupa manual, a ceea ce inseamna a avea un singur 1 in casuta lui 1.
Am sa citez din cartea lui Anatol Basarab "Numerologia in viata fiecaruia": " Imaginati-va un om care sta singur intr-o celula. Acesta este nespus de plictisit si doreste sa mai comunice ca cineva, dar pentru asta nu vrea sa iasa in libertate (vrea sa ramana in propriul cap, cum zice Puiu) ci dimpotriva, considera ca toata lumea ii este datoare sa il viziteze, sa discute cu el, sa il jeleasca. Inafara de asta, chiar daca il vizitezi, iti absoarbe rapid energiile pe care i le oferi si simti nevoia sa pleci cat mai repede...Daca intemnitatul sta inchis de unul singur, nu prea are experienta de comunicare si corelare psihica cu altii (continua sa ramana in propriul cap...), nu permite sa patrunzi in lumea lui interioara si doreste sa reuseasca de unul singur." Ba mai mult, orice ar face (chiar si o crima, 2, 3...), el se considera nevinovat si curat ca lacrima fiindca el crede ca numai ideea din capul lui este buna, iar toti ceilalti gresesc.
Cristi Puiu continua sa creada ca toti oamenii sunt ca el, ca toti traiesc numai in capul lor. Nu este asa. Cei cu foarte multi de 1 traiesc si mai rau, ei traiesc in capetele prea  multora (sau mai degraba in capul lor traiesc mai multi, fiecare cu ideile lui, de multe ori contradictorii) si  sunt si mai nefericiti decat cei cu un singur 1...
Dar si in casuta lui 2, Cristi Puiu are un singur 2. La fel cum traieste in capul lui, tot asa traieste si in sufletul lui, considerand ca numai trairile lui sunt adevarate.
Si totusi, ce il salveaza pe Cristi Puiu? Este casuta lui 3, care il ajuta sa se autoanalizeze si sa inteleaga mecanismul  mental si emotional dupa care functioneaza.
La fel, 4 il ajuta sa se reinventeze ca om, sa se reproiecteze. Iar 7 ii aduce inspiratia din sferele superioare. El spune la un moment dat: " (iti) pui o intrebare, o data, de 2 ori, de mai multe ori, o lansezi in univers...si dupa un timp se produce un declic si acesta iti raspunde printr-o privire, printr-un copil, printr-un obiect...". Aceasta e comunicarea cu "sferele inalte"...sa recunosti semnele...
Cristi Puiu este sub influenta vibratiilor lui 3 si 4.
3 apare sub forma cifrei de vibratie interioara, dar si a drumului in viata, iar 4 este atat cifra de vibratie exterioara, cat si  misiunea in viata, dar si componenta a numarului karmic.
Prin prisma lui 3, el este "animatorul", este cel care trebuie sa-si folosesca imaginatia si creativitatea pentru a aduce trairi intense celorlalti.
Din punctul de vedere al cifrei 4, el este "constructorul", cel care cladeste pe baze solide.
Numarul karmic este 6, format din 2, care este echilibru, sentiment, emotie, si din 4, care este cifra stabilitatii. Oricum 6 este cifra creatorului, a celui care cauta armonia in interiorul si in exteriorul sau.

Un interviu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...