Horia Brenciu * n.27.8.1972


Pe Horia Brenciu n-am stiut niciodata de unde sa-l iau. Ca prezentator nu pot sa-l urmaresc, este atat de haotic, incat niciodata nu inteleg ce vrea sa spuna.
Descoperindu-si vocatia de cantaret, de muzician, banuiesc ca a reusit sa se disciplineze mai mult, devenind mai coerent.
Cifra lui de vibratie interioara este 9, cifra altruistilor, a celor care se dedica celorlalti. Eu cred ca asta si face el acum, se daruieste publicului prin muzica pe care o face. Are o mare nevoie de a se exprima, de a face pe plac publicului sau, foarte numeros, am inteles ca face sali pline de cate 4.000 de oameni pe seara (?).
Cifra lui de vibratie exterioara este 8, cifra puterii si a recunoasterii sociale, rezulta ca impusca doi iepuri dintr-un foc, pe de o parte isi satisface dorinta de putere, de dominare a unui public numeros, iar pe de alta parte de a le face si celorlalti bucurii.
E foarte interesant baiatul asta, cu atat mai mult cu cat si misiunea in viata, dar si cifra de destin sunt egale cu 9!
Persoanele aflate sub vibratia lui 9 se considera realizate numai cand pot fi de ajutor celorlalti,  stiind ca numai asa se vor imbogati sufleteste si vor evolua din punct de vedere spiritual. Au o intuitie foarte buna, sunt senzitivi si patrund cu usurinta in sufletul celorlalti. Curajosi si onesti, ei vor fi cei care vor apara interesele celor slabi, ajungand sa se identifice cu problemele lor. Inteligenti, activi, au o imaginatie bogata, nu accepta constrangerile, au o nevoie de libertate absoluta in gandire si actiune, vor sa schimbe lumea, sa o fac mai buna si mai fericita.
Cu un singur 1 in matrice are tendinta de a absorbi in interior diverse energii care pot sa-i satisfaca ego-ul. De aceea se poate spune despre el ca este un egoist fin, adica egoismul lui se manifesta intr-un mod foarte subtil, in sensul ca si atunci cand face ceva pentru ceilalti, o face mai mult pentru confortul lui psihic. Totusi, cu 9 cifra de vibratie interioara, poate ca acest egoism este mai putin manifest. Modul cel mai simplu de a satisface ego-ul unui astfel de om este sa i se ofere doza necesara de complimente, admiratie si respect de care are nevoie ca de aer.
Cu 222, din punct de vedere emotional este echilibrat. Comunicativ, energic, activ, ii place sa vorbeasca mult, sa glumeasca, ii place tot ce e nou si distractiv. Are capacitatea de a stapani publicul, de a-l conduce prin ce stari vrea el. Nu e greu pentru el sa fie in centrul atentiei, intotdeauna se daruieste fara sa faca economie de energie emotionala.

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...