Showing posts with label Numerologia si iubirea. Show all posts
Showing posts with label Numerologia si iubirea. Show all posts

NUMERELE SI IUBIREA (ALL YOU NEED IS LOVE...)

 Numerologii considera ca oamenii traiesc iubirea si sexualitatea in functie de ziua in care s-au nascut (dar si de cifra de destin, dar si de cate vocale sau consoane au in nume si prenume, dar si de, si de...dar de ce sa complicam lucrurile atat de mult?). Sa ne oprim la ziua de nastere:

*NASCUTI IN 1, 10, 19, 28
Foarte activi, au imaginatie erotica si, cand vor, pot obtine usor ceea ce doresc. Chiar daca sunt implicati total intr-o relatie au nevoie sa-si pastreze independenta. Au idei nonconformiste legate de iubire sau casatorie, dar cand iau o decizie, fac orice ca sa o concretizeze. Atrag parteneri care apreciaza energia lor si spiritul competitiv, dar ei sunt atrasi de persoane mai calme si mai linistite decat ei. Barbati sau femei, tuturor le plac provocarile.
  
Particularitati pentru:

  • Cei nascuti in 10: le e mai usor sa obtina ce vor, cuceresc din prima;
  • Cei nascuti in 19: sunt mai posesivi, traiesc cu intensitate iubire, dar si pun capat foarte repede unor relatii restrictive;
  • Cei nascuti in 28: cuceresc prin diplomatie, iau decizii rapide.

*NASCUTI IN 2, 11, 20, 29
Sunt pasivi in iubire, sensibili si delicati, prefera sa se lase cuceriti, decat sa cucereasca. Adora gesturile romantice, cum ar fi plimbarile sub clar de Luna, etc. Prefera relatiile lungi mai degraba decat aventurile. Dau totul pentru partener, sunt capabili de sacrificii pentru a avea atentia lui, foarte greu accepta finalul unei relatii, incearca sa temporizeze cat mai mult o despartire.
   
Particularitati pentru:

  • Cei nascuti in 11: cateodata sunt dispusi la orice, alteori sunt total detasati si lipsiti de interes fata de partener. Starea de spirit oscilanta, de la o extrema la alta, il aduce pe partener intr-o stare de confuzie toatala si nesiguranta; 
  • Cei nascuti in 20: spre deosebire de 2,11 sau 29, ei sunt mult mai hotarati in a transforma o intalnire de ocazie intr-o relatie adevarata de iubire. Sunt mai echilibrati si stiu sa-si mentina dorintele in limite normale. Stiu sa si primeasca, sunt protectori si iubitori;
  • Cei nascuti in 29: sunt foarte selectivi, cauta partenerul perfect, dar vad numai defectele, riscand sa ramana singuri conform zicalei "aleg, pana culeg".

*NASCUTI IN 3, 12, 21, 30 
Mai agresivi in iubire, sunt foarte versatili, au sentimente foarte intense, iubesc emotiile tari. Flirteaza cu toata lumea, iar aceasta disponibilitate poate fi gresit inteleasa. Pe cat sunt ei de agitati, atrag persoane calme, reflexive, dar si persoane posesive, care au nevoie de siguranta. Cand vor pot fi romantici, au mult farmec si magnetism.

Particularitati pentru:

  • Cei nascuti in 12 (triunghiul divin, 1,2,3), cu 2 in pozitie dominanta, sunt mai sentimentali si mai usor de ranit. 12 este un numar de sacrificiu (1 = inceput, 2= alegere);
  • Cei nascuti in 21 sunt mai cerebrali, mai dinamici si mai determinati. 21 = culmea sacrificiului;
  • Cei nascuti in 30: nevoia de afectiune ii face sa umble din floare in floare, risipindu-si energia.

*NASCUTI IN IN 4, 13, 22, 31
În iubire sunt echilibrati, se simt în largul lor în orice situație. Aspectul fizic al relatiei este important, dar nu determinant. Contează și accesibilitatea din punct de vedere geografic, dar și aprobarea familiei.


Particularitati pentru:
  • Cei nascuti in 13 sunt mai puțin hotarati decât 4, 22, 31, vor și ei o anumita stabilitate și siguranța, dar în același timp au mai multă imaginatie și evita rutina.
  • Cei nascuti in 22 cauta partenerul ideal, cavalerul pe cal alb sau prințesa din basme, și, chiar dacă nu-l găsesc, vor continua sa idealizeze orice relație, vor cauta adevaruri profunde și se vor preocupa de binele comun.
  • Cei nascuti in 31 sunt sub influenta numarului de exaltare 4, 31 fiind mai puternic în negativ, cei aflati sub influența lui sunt mai incapatanati și mereu tind sa intre în coliziune cu partenerul.


*NASCUTI IN 5, 14, 23
Sunt foarte activi, plini de entuziasm, comunicativi, cuceresc cu usurinta. Aspectul fizic conteaza foarte mult in relatiile lor. Cand situatia devine prea sigura, se plictisesc si cauta alti stimuli, iar daca simt ca sunt controlati, prefera sa scape din relatie.

Particularitati pentru:
  • Cei nascuti in 14 au relatii mai stabile, 4 reduce din versatilitatea lui 5, accentuand nevoia de a pune bazele unei relatii indestructibile;

  • Cei nascuti in 23 se afla sub influenta energiei feminine a lui 2 + energia masculina a lui 3, ceea ce poate genera o poveste sentimentala solida.
*NASCUTI IN 6, 15, 24
In functie de starea de spirit relatiile lor sunt fie foarte fierbinti, fie foarte calme si linistite. Romantici si sentimentali, nu vor decat sa-si multumeasca partenerul, sa-l faca sa se simta protejat si iubit. Deseori isi asuma rolul de educatori, ceea ce nu e pe placul partenerului intotdeauna. Decat sa se schimbe ei, prefera sa-l schimbe pe celalalt. 

Particularitati pentru:
  • Cei nascuti in 15 sunt mai putin conventionali decat 6 si 24, se poate trai usor cu ei, dar nu intotdeauna se ajunge la casatorie, 5 vrea mai multa libertate;

  • Cei nascuti in 24 sunt destul de critici si mofturosi cu partenerul, cer respectarea unor reguli clare. Vibratiile lor atrag parteneri cu firi opuse lor, dar carora nu le sunt pe plac ingradirile. Nu pleaca niciodata primii dintr-o relatie, sunt foarte fideli.

*NASCUTI IN 7, 16, 25
Comportamentul in iubire al acestora se schimba in functie de siguranta interioara, cand sunt in dubiu, sunt pasivi, cand au incredere in ei sunt activi. Se incalzesc greu, dar si cand se incalzesc, sunt de neoprit. Pentru ei calitatea este mai importanta decat cantitatea, pretind inteligenta, cultura, bune maniere, stimuli mentali si fizici. Sunt foarte secretosi in ce priveste relatiile lor sentimentale.

Particularitati pentru:
  • Cei nascuti in 16 sunt mai temperamentali, prietenosi, protectori cu partenerul, dar vor sa se puna pe ei insisi pe primul loc;

  • Cei nascuti in 25 sunt pasionati de experiente noi, vindecatoare, dar le lipseste simtul practic.
*NASCUTI IN 8, 17, 26
Destul de agresivi in iubire, vor sa aiba rol dominant, sa controleze relatia. Sunt leali si generosi, asteapta aprecieri din partea partenerului. Isi aleg parteneri bine situati din punct de vedere social si financiar. Au carisma pe care stiu sa o foloseasca din plin.

Particularitati pentru:
  • Cei nascuti in 17, spre deosebire de cei din 8 si 26, sunt mai putin inclinati sa aiba relatii de durata. Sunt mai degraba solitari, din cauza naturii lor independente si reflexive;

  • Cei nascuti in 26 vor armonie, un loc linistit, o relatie echilibrata, calma. Daca nu o au isi consuma energia in munca, unde partenerul este exclus.
*NASCUTI IN 9, 18, 27
Activi in relatiile de iubire, prefera latura emotionala mai mult decat latura fizica. Romantici incurabili, nu isi ascund niciodata emotiile. Le place sa creada ca sunt cei mai buni amanti din lume, si uneori, chiar sunt. Ei sunt destul de posesivi, dar lor nu le place sa fie sufocati de iubirea partenerului.

 Particularitati pentru:
  • Cei nascuti in 18 sunt firi independente, pot sa spuna "te iubesc" in fiecare zi altei persoane, sunt foarte romantici, dar vor sa stea si singuri cateodata;

  • Cei nascuti in 27 sunt firi sentimentale, pot sa fie pana peste cap de indragostiti de partener. Viseaza o iubire ideala, dar au nevoie de certitudini.
10.2.21

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pageviews last month