4.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Cu trei de 1 în Nord și 4 și 9 in Vest, azi avem o zi destul de speciala, 9 și 4 mutand centrul de greutate în Vest. Întrucât suma celor două numere depășește 10 unități, caracteristica zilei se îndreaptă  spre o supraevaluare sau, mai degrabă spre activarea unei forțe greu de stăpânit.
Numerele 4 și 9 se caracterizează prin determinare, forță de caracter, ambiție, eficiență, talent legat de lucrul cu mâinile, simț al afacerilor.
O supraîncărcare a Vestului poate duce la manifestări dictatoriale, la o sete de putere foarte mare, la excese în afaceri sau tranzacții bancare.

3.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Ziua de 3.11.19 vine cu o nouă vibrație, cu o nouă semnătură, Nord-Est-Vest, pe lângă cei trei de 1(Nord) și un 9(Vest), azi apare și numărul 3, care aparține Estului.
Acesta aduce empatie, clarviziune, intuiție, abilitatea de a vedea lucrurile în mișcare,  de a vedea realitatea din spatele aparențelor. Azi putem descifra secrete bine ascunse, pe lângă care ieri am fi trecut fără  să le deslușim înțelesul.
 Estul este casa vindecatorilor, a psihologilor, negociatorilor și muzicienilor.
Semnătura Nord-Est-Vest este a oamenilor de succes, care au o minte sclipitoare (1,1,1), empatie (3), dar și un simț al afacerilor sănătos (9).

2.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Ziua de 2.11.19 pierde puțin  din energia lui 1, în favoarea lui 2, număr  aparținând Sudului, care aduce puțină veselie, entuziasm, dorință de ieși în  public, de a se manifesta în  mod spontan. Nu mai avem patru de 1, ca în ziua precedentă,  ci doar trei de 1.
Darurile lui 2, dar și ale lui 7, amândouă numere aparținând Sudului, sunt legate de expresivitate, de energie, de carisma. Cei care au 2 în data nașterii sunt veseli, plini de viață,  gata să-ți ofere un umăr  pe care să plângi, dar uneori nu-și țin promisiunile, din cauza că  sunt copleșiți de prea multele activități în care se implică.
Această configurație, Nord-Sud-Vest, este o semnătură a celor care au succes, sunt vizionari, determinați,  stiu să facă  bani și știu să se descurce în orice situație.

1.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata numerelor

Ziua de 1.11.19 conține patru cifre de 1 în Nord și o cifra  de 9 în Vest, ceea ce o definește ca fiind o zi a voinței puternice, a unei viziuni clare și  a unor realizări importante.
Am explicat in postarea Roata tiroleza a numerelor semnificația punctelor cardinale și a numerelor asociate cu aceastea. In acest caz, Nordul și Vestul reprezintă  o combinație foarte puternică legată  de fermitate, disciplină și voință. Împreună 1 și 9 formează o forță care depășește orice obstacol, deschide orice ușă, aduce multă creativitate, receptivitate și determinare. Într-o astfel de zi se nasc ideile originale, inovațiile de geniu, reformele sociale. Orice constrângere sau muncă de rutină sunt respinse în această zi. Numărul 9 din Vest vine cu partea de materializare a ideilor, el este responsabil cu creația, cu practicismul.
Pe de altă parte, lipsa cifrelor din Est si Sud creează o lipsă de empatie și întelegere față de ceilalți, de unde și o anumită rigiditate, o tendință de izolare și intoleranță.
Alb și negru sunt culorile acestei zile, nu există nuanțe : "Dacă nu mă iubește, înseamnă că mă urăște". Lipsa centrului înseamnă și lipsa oricărui compromis.

JENNIFER LOPEZ & ALEX RODRIGUEZ - MANDALA CUPLULUI

Jennifer Lopez si Alex Rodriguez, noul logodnic al divei, au fiecare in mandalele personale aceeasi tema a vietii si acelasi suport pentru realizarea ei, centrul 8-OCRU si inelul 4-GALBEN, ceea ce inseamna capacitatea de a evolua pornind de la corpul fizic, catre corpurile superioare, o rezistenta fizica notabila, capacitate de regenerare a corpului fizic, capacitatea de a impresiona prin simpla prezenta. Amandoi au un trecut legat de sport, ea se considera mai mult dansatoare decat cantareata, iar el a fos un talentat jucator de baseball.

Continua AICI:

LADY GAGA & BRADLEY COOPER - ANALIZA MANDALEI CUPLULUI

Analiza mandalelor fiecaruia dintre ei, in versiunea 1.0, dezvaluie niste personalitati destul de diferite ca misiune in viata sau mijloace de realizare a acestei misiuni.

LADY GAGA:
Tema vietii (centrul mandalei) TURCOAZ comunicarea directa, talentul de a se manifesta pe o scena, calitatea de a impartasi cu ceilalti bucuria de a trai, de a-i insufleti, de a-i contamina cu buna dispozitie, dorinta de a iesi in evidenta in fata unui public, de a-l atrage in directia dorita de ea.  

Continua AICI...

ANUL 2019

Anul 2019 este un An Universal 3.
Numarul 3 = exprimare, creativitate, expansiune, realizare, verbalizare, relatii interumane, dinamism, inteligenta activa.

Daca 2018 a fost un an al intelegerii intuitive, al unui anumit tip de idealism sau chiar vizionarism, anul 2019 poate fi anul "marii galagii". Numarul 3 fiind numarul comunicarii, al nevoii de exprimare, toti vor dori sa se expuna, sa fie cat mai vizibili, sa participe, sa-si construiasca o imagine publica. Toata aceasta energie a comunicarii poate duce la exagerari, la haos comunicational, la o dispersie de energie, la tendinta de a trai superficial doar prin imagine. Populismul va deveni si mai puternic, prin acele persoane carora le plac mai mult vorbele, decat faptele.
Totusi, 2019 aduce o atmosfera de bucurie, optimism, o viziune mai superficiala asupra lumii, privim lucrurile cu ironie, nu mai facem o drama din orice, banii se castiga usor, dar tot asa se si pierd.
Este un an creativ, cine are talent artistic, este momentul sa il scoata la suprafata, sa se exprime.
Alte influente:

  • Numarul 5, din varful piramidei, cu influenta sa pozitiva, aduce capacitate de adaptare la schimbari, gandire pozitiva, dorinta de a experimenta, reactii rapide, schimburi culturale si comerciale;
  • Numarul 6, din pozitia opusa, evidentiaza aspectul negativ al acestui an, si anume, lipsa compasiunii, a responsabilitatii fata de familie sau fata de un grup, intoleranta, lipsa de incredere in ceilalti.

PIRAMIDA LUI KATAKKAR

M. Katakkar este un autor indian cu preocupari in diverse domenii, printre care numerologia, astrologia, chiromantia, Yoga, etc. In cartea sa "Miracles of Numerology", descrie metoda Piramidei cu ajutorul careia se pot gasi raspunsuri la intrebari, folosind capacitatea subconstientului de a primi proiectii ale unor evenimente viitoare.
Exista trei importante conditii:
1. Intrebarea pusa trebuie sa fie sincera;
2. Problema la care dorim un raspuns trebuie sa fie reala si de buna credinta;
3. Intrebarea trebuie exprimata spontan, cuvintele trebuie sa vina in mod natural, fara prea multa gandire.
Nu este bine sa intrebam acelasi lucru de mai multe ori. Daca incercam sa pacalim sistemul, si raspunsurile vor fi gresite sau inselatoare.
Cum procedam:
Punem intrebarea, numaram cate cuvinte are intrebarea, notam apoi cate litere are fiecare cuvant din intrebare si formam primul rand al piramidei.
Urmatorul rand este format din suma cifrelor din primul rand luate cate doua. Formam randuri din ce in ce mai scurte pana ajungem la un numar format dintr-o singura cifra.
De exemplu, pun intrebarea: “Voi lua examenul de maine?“
Intrebarea are 5 cuvinte, iar cuvintele au urmatorul numar de litere: voi = 3, lua =3, examenul = 8, de = 2, maine = 5.
Se formeaza primul rand al Piramidei:
5 3 3 8 2 5, apoi adunam 5+3, 3+3, 3+8, 8+2, 2+5, obtinem randul doi, si tot asa fiecare rand, obtinand astfel Piramida din ilustratie.
  

Observati ca acolo unde suma este formata din 2 cifre, aceasta se reduce la o cifra adunand din nou cele 2 cifre rezultate. De ex. pe primul rand 3+8 =11 = 1+1=2; sau pe randul 2, 8+6 = 14 = 1+4 =5.

Cum se interpreteaza numarul final obtinut:
1 - daca rezultatul este 1, succesul este asigurat;
2 - daca rezultatul este 2, numarul 2 fiind guvernat de Luna arata lipsa de concentrare si neliniste. Cu toate acestea, Luna fiind asociata elementului apa, daca examenul se refera la medicina sau chimie, este posibil un rezultat pozitiv;
3 - daca rezultatul este 3, numarul 3 fiind guvernat de Jupiter, o planeta care arata ambitie, se poate spune ca rezultatul va fi pozitiv, datorita ambitiei si determinarii;
4 - daca rezultatul este 4, numarul 4 fiind guvernat de Uranus, planeta schimbarii si incertitudinilor, nu exista nici o garantie pentru un rezultat pozitiv;
5 - daca rezultatul este 5, numarul 5 fiind guvernat de Mercur, planeta comunicarii si educatiei, rezultatul este pozitiv;
6 - daca rezultatul este 6, numarul 6 fiind guvernat de Venus, rezultatul este pozitiv daca este vorba despre un examen legat de arta, dar sunt putine sperante, daca este vorba de un examen legat de stiinte.
7 - daca rezultatul este 7, numarul 7 fiind guvernat de Neptun, rezultatul este pozitiv daca examenul este legat de inginerie sau electronica;
8 - daca rezultatul este 8, numarul 8 fiind guvernat de Saturn, care aduce intarzieri si dificultati, rezultatul este incert;
9 - daca rezultatul este 9, numarul 9 fiind guvernat de Marte, care arata curaj si vointa, rezultatul este pozitiv daca se folosesc toate resursele de vointa si munca staruitoare.
Pentru a obtine o interpretare corecta a unui numar trebuie sa fim familiarizati cu toate caracteristicile acelui numar.
In descifrarea raspunsului final, intuitia joaca un rol foarte important.

NUMERELE LUI GRABOVOI * PILOTAJ CU SECVENTE ASOCIATE SEMNELOR ZODIACALE

Pilotajul cu semnele zodiacale, pentru normalizarea caracteristicilor zodiei, se poate face in mai multe moduri:

   1.Vizualizez data nasterii impreuna cu secventa numerica asociata propriului semn zodiacal;

   2. Vizualizez o sfera de lumina alb argintie in care plasez secventa numerica a propriului semn zodiacal, micsorez sfera si o aduc in plexul solar;

    3. Scriu pe o fotografie proprie, facuta intr-un moment fericit al vietii (nu conteaza din ce perioada este), pe primul rand data nasterii, pe al doilea rand secventa zodiei, pe al treilea rand scventa ascendentului, pe al patrulea rand simbolul infinitului, pe al cincilea rand simbolul eternitatii (8). Se tine aproape aceasta fotografie, sub perna, in geanta, etc. sau se face un pilotaj, trimitand o raza de lumina, care pleaca din inima si ajunge la fotografie, mentinand aceasta concentrare cateva minute.


NUMERELE LUI GRABOVOI * PILOTAJ PENTRU ABUNDENTA FINANCIARA

Eu (nume)....... sunt in spirit, vad si actionez asa cum vede si actioneaza Creatorul, salvare globala si dezvoltare armonioasa.

Intentia mea este abundenta financiara pe parcursul intregii mele vieti. As vrea ca banii sa vina cat mai curand posibil, aceasta energie sa ajunga la fiecare persoana de pe planeta, sa armonizeze si sa aduca fluxul financiar intr-o curgere normala, asa cum a dorit Creatorul.
Concretizez acest eveniment vizualizand imaginea mea intr-o sfera de lumina alb argintie, impreuna cu urmatoarele secvente numerice:

289 471 314917 - sfera economica, pentru a stimula si gestiona secventele acestui pilotaj
71427321893 - prosperitate
212309909 -  stabilitate financiara
318612518714 - flux constant de numerar
520 - bani veniti pe neasteptate
519 7148 - totul este posibil
319618719814 - depuneri in contul meu
889 -  materializarea dorintei in plan fizic
8 -  potentarea cererii catre Univers

Iluminez rezultatul cu lumina mea si cu lumina Creatorului, in fata spiritului Creatorului, fixez totul cu lumina Creatorului, trimit intentia mea in Univers si spun mental: 
"din acest moment si pentru totdeauna pana la infinit". 
Recunoştinţă!

HARRY&MEGHAN













Numerologul rus A. F. Alexandrov a elaborat un model matematico-numerologic de calcul al stabilitatii casatoriei. El a luat in considerare doi parametri, fiecare dintre ei bazandu-se pe cate 3 vectori din patratul lui Pitagora, alesi in asa fel incat sa defineasca cel mai bine calitatile sotilor, si anume:
1. STABILITATEA INTERNA A FAMILIEI  (SIF) calculata pe baza urmatorilor 3 vectori:
A. diagonala ascendenta (3-5-7), care la Alexandrov reprezinta sexualitatatea;
B. linia nevoii de stabilitate, tabieturile, obiceiurile, spiritul nonconformist (3-6-9);
C. linia responsabilitatii fata de familie (2-5-8);
2. STABILITATEA SPIRITUALA A FAMILIEI (SSF), calculata pe baza urmatorilor 3 vectori:
D. diagonala descendenta (1-5-9), care la Alexandrov reprezinta evolutia din punct de vedere spiritual;
E. coloana energiilor vitale si autostimei (1-2-3);
F. linia capacitatii de implicare, de urmarire a obiectivelor(1-4-7);
Acesti 2 parametri se calculeaza pentru fiecare dintre soti.
In cazul cuplului Harry-Meghan, acestia se prezinta astfel:

Vectorul
EL
EA
STABILITATEA INTERNA A FAMILIEI (SIF)
A.
3-5-7
5 cifre
3 cifre
B.
3-6-9
4 cifre
3 cifre
C.
2-5-8
4 cifre
4 cifre

AxBxC
5x4x4 = 80
3x3x4= 36
SIF = 80x36=2880/365 zile = 8 ani
STABILITATEA SPIRITUALA A FAMILIEI (SSF)
D.
1-5-9
7 cifre
5 cifre
E.
1-2-3
5 cifre
6 cifre
F.
1-4-7
5 cifre
5 cifre

DxExF
DxExF= 7x5x5 = 175
5x6x5 = 150
SSF = 175x150 = 26.250/365 zile = 72 ani
STABILITATEA TOTALA A FAMILIEI = SIF + SSF = 8+72 = 80 ani
Stabilitatea interna a familiei poate fi pusa la incercare odata la 8 ani, cand este posibil sa apara o criza. Din acest punct de vedere stabilitatea interna sta pe umerii lui Harry, care are mai multe cifre pe vectorii luati in calcul, cu exceptia liniei care se refera la responsabilitatea fata de familie (2-5-8), unde numarul cifrelor este egal la amandoi. Exista la amandoi, din acest punct de vedere, o predispozitie si o dorinta puternica de a crea o familie si de a o mentine unita. Cu 4 cifre in linia 2-5-8, amandoi sunt constienti de importanta unui asemenea pas si de necesitatea acceptarii tuturor indatoririle legate de familie.
Stabilitatea spirituala a familiei arata o compatibilitate foarte buna la nivelul celor trei vectori (evolutia spirituala, energiile vitale, capacitatea de implicare), o criza spirituala putand aparea odata la 72 de ani :). Vectorul 1-4-7, al capacitatii de a-si urmari scopul, are in ambele cazuri acelasi numar de cifre, si anume 5, fiind o linie dezvoltata la maximum arata o determinare pronuntata, persoana sacrificandu-se pe sine din dorinta de a-si duce pana la capat obiectivele.
In ce priveste matricea, amandoi au 111, amandoi sunt persoane amabile si flexibile, pe care se poate conta, care isi tin intotdeauna promisiunile, dar care au o forta interioara indestructibila, nimeni si nimic nu ii poate ingenunchea.
Cifra de destin a lui Harry este 10, un numar definitoriu pentru un lider. Desi este al doilea nascut, el se manifesta ca fiind "the first", asa cum s-a vazut, el s-a pus pe sine in prim-plan, l-a eclipsat pe fratele lui, si-a impus vointa chiar si in fata reginei si a facut ceea ce pentru un 1 este natural, sa-si manifeste forta, sa fie creativ, sa aiba initiative. Se potriveste foarte bine cu Meghan, ea avand cifra de destin 4. In timp ce 1 vine cu initiativa, cu ideile, 4 vine cu practicismul, cu punerea in opera a ideilor lui 1. Meghan are mai multe cifre de putere, de stabilitate, perseverenta si loialitate: cifra de vibratie interioara 4, cifra de vibratie exterioara 8 (care este tot un 4 la un nivel superior) si cifra de destin 4. 

Suma cifrelor din ziua nuntii lor este 8 (19.5.2018), un numar care aduce multa prosperitate si notorietate; proiectele comune pot fi de mare anvergura; echilibru si justitie, este deviza cuplului; cu multa vointa si rezistenta, cuplul se poate impune ca autoritate in orice domeniu;

"...Si au trait fericiti pana la adanci batraneti"!

CRISTINA NEAGU * n. 26.8.1988

Din punct de vedere numerologic, Cristina Neagu sta sub influenta majora a vibratiei numarului 8,
pe care il are nu numai in data nasterii (zi, luna an), dar il poarta pana si pe tricou!
S-a nascut intr-o zi de 26, un numar format din doua dintre cele mai feminine numere, care prin reducere dau 8, tot un numar feminin la exterior, dar care ascunde multa forta, asemeni unei maini de fier intr-o manusa de catifea. Acest numar exprima capacitati de luptatoare, de strateg inascut. Numarul 8 inseamna organizare, autoritate, eficienta, succes, notorietate, independenta financiara, capacitate de a iesi din situatii dificile, de a reconstrui ceva de la zero. Un 8 se naste sa fie pe pozitii de autoritate, nu se simte bine daca este limitat, el trebuie sa se exprime, sa gandeasca la scara mare, nu accepta niciodata sa fie vioara a doua.
Pe 8 il gasim si in matrice (8888), unde arata un simt al responsabilitatii exacerbat, capacitatea de a se pune in slujba celorlalti, de a-i ajuta pe ceilalti, fara a face economie de resurse.
Cifra ei de destin este 6, care reaminteste de 6 din data nasterii si care reprezinta arhetipul Ingerului pazitor, cel care cu iubire, diplomatie si compasiune stie sa-i ajute pe ceilalti. Un 6 apare ca o persoana serioasa si responsabila, in care ceilalti au incredere si se deschid in fata ei, avand intotdeauna un sfat bun, o solutie pentru problemele lor. Cu aceste calitati, Cristina Neagu ar putea sa devina o foarte buna antrenoare. In plus 111 din matrice arata un caracter puternic, dar deschis oricaror puncte de vedere care i se par oportune. Este o persoana pe care se poate conta, fiindca odata luata o decizie, se tine de cuvant, nu isi uita promisiunile.

CARMEN DAN * n. 9.10.1970 si GABRIELA FIREA * n. 13.7.1972

Carmen Dan are o matrice surprinzatoare pentru o persoana ajunsa intr-o functie atat de importanta: coloana 4-5-6, coloana vointei, nu are nicio cifra. Acest lucru se poate traduce prin incapacitatea persoanei de a decide pentru sine, de a depune un efort pentru realizarea unui scop propriu. Intotdeauna ea va cauta un sef, un lider cu o vointa puternica, pentru a i se supune lui si a-i indeplini dorintele. Lipsa acestei coloane genereaza asa-numita "sageata a frustrarilor", care separa matricea in doua planuri producand o ruptura intre planul ideilor (1-2-3) si planul actiunii (7-8-9). In acest caz persoana ofera mai mult decat primeste, se daruieste neconditionat, dezvolta atasamente, dar asteptarile ei genereaza de cele mai multe ori suferinte, pierderi, respingere, parasire, esec relational.
Nici coloana 1-2-3, care reprezinta vitalitatea, cantitatea si calitatea energiilor vitale, nu este puternica. Cu doi de 1 si un singur 2 in matrice, ea este mereu in dubiu in ce priveste oportunitatile care i se ofera si este gata sa renunte imediat ce apare o problema.
Vectorul sensibilitatii emotionale (2-5-8) nu are decat o singura cifra, ceea ce inseamna ca este foarte vulnerabila emotional, criticile din exterior o demobilizeaza foarte usor.
Un alt aspect foarte interesant este prezenta a 5 de 9 (99999) in matrice, care reprezinta un mental foarte puternic, un indicator de calitate a inteligentei, care poate deveni chiar clarvedere, cu conditia ca persoana sa aiba o energie puternica (prezenta a doi de 2 sau mai multi in matrice), ceea ce nu e cazul aici.

Si Gabriela Firea are coloana 4-5-6 lipsa, dar in cazul ei, vectorul 1-2-3 este mult mai puternic, ea are un caracter puternic, are mai multa energie, calitati de comunicator si talent actoricesc. De altfel, amandoua ar fi putut fi actrite de succes sub bagheta unui regizor bun, cu atat mai mult cu cat Gabriela Firea are cifra de destin 3, cifra celor creativi, comunicativi, dornici sa se exprime in arta, poezie, literatura (este chiar membra a Uniunii Scriitorilor). Un 3 stie sa blufeze, sa infrumuseteze realitatea cu minciuni bine calculate atunci cand are de trecut un obstacol sau un opozant care trebuie neutralizat.

ANUL 2018

Anul 2018 este un an generos in vibratii care ne pot sustine in proiectele pe care ni le-am propus sau pe care le continuam din anul precedent, totul depinde de alegerile noastre:
  • Numarul 11 (2+0+1+8 = 11), este un Numar Maestru cu o vibratie spirituala, care vine cu o mare incarcatura de idealism, credinta si vizionarism. Poate este momentul aparitiei unor lideri capabili sa priveasca dincolo de orizonturile vietii de zi cu zi si care pot sa ghideze masele pentru a face fata provocarilor actuale.
  • Numarul 2, care provine din 11, are o vibratie emotionala, legata de empatie, cooperare, adaptabilitate. Daca in 2017, cand vedeta era numarul 1, gesturile dictatoriale au fost predominate, in 2018 este posibila o restabilire a increderii in ceilalti, mai multa diplomatie si cooperare, rabdare in ascultarea celorlalti, nevoia de pacificare. Numarul 2 fiind un numar al emotiilor si pasiunii, poate sa aiba o incarcatura buna daca este condus de forte pozitive. In caz contrar, egoismul, aviditatea, frica si segregarea pot iesi la suprafata.
  • Numarul 18; mileniul 3 implineste 18 ani, un semn de maturizare. Daca anul trecut numarul 1, care reprezinta spiritul de initiativa, ideea, originalitatea, independenta, era insotit de 7, un numar care spunea "sa vedem, sa mai analizam, sa cercetam",  in 2018, spiritul de initiativa a lui 1 este potentat de numarul 8, care inseamna munca grea pentru idealuri, pentru lucruri bune, inseamna organizare, eficienta, finalizare cu succes, dar si spirit justitiar.
  • Numarul 4 si numarul 5; In partea de sus a piramidei este numarul 4, cu influente pozitive iar in partea de jos, numarul 5, cu influente negative, adica ordinea si haosul vor alterna pe parcursul intregului an. Pe deoparte vor fi dezastre, turbulente, razboaie, dezastre naturale, pe de alta parte, progres, pace si prosperitate. 

NUMERELE LUI GRABOVOI PENTRU OCHI

Numerele lui Grabovoi pentru boli ale ochilor:

1891014 - Ochi in general

5184314 - Conjunctivita

1481854 - Presbiopie

548132198 - Miopie

5484512 - Retinita

5189142 - Cataracta

5131482 - Glaucom


 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pageviews last month