Anul 2020 este considerat, in cel mai bun caz, un an de stagnare, iar in cel mai rau caz, un dezastru.
In realitate el a generat un moment de pauza de gandire, de reflectie, fata de realitatea traita si construita pana in acest moment pe Terra. Sute de milioane de oameni au fost nevoite sa priveasca in interiorul lor si sa-si mute centrul constiintei dinspre planul fizic, inspre planurile superioare ale corpurilor mental si emotional, unii pentru prima data in viata lor. Pentru multi atentia s-a mutat de la concretul vietii cotidiene, la intrebari legate de sensul vietii, de la lucruri superficiale spre lucruri mai profunde. Unii vor rezista, altii vor fi coplesiti de disperare, anxietate si depresie.
Anul 2021 este un An Universal 5, 2+0+2+1=5.Daca anul 2020, an 4, a fost static, 5 este mobil, expansiv, restrictiile impuse fac loc experimentelor. Numarul 5 actioneaza in doua directii: inspre numerele care-l preced (1,2,3,4), ceea ce implica o intoarcere in trecut pentru a integra lectiile fundamentale ale acestuia, si inspre numerele succesive (6,7,8,9), pentru evolutie si progres natural. Simbolul lui 5 este chiar omul, iar omul poate sa fie cel mai mare dusman al sau, sau in cel mai bun caz, poate sa fie un factor aducator de speranta si evolutie.
Un an 5 predispune la adaptabilitate, mobilitate psihica si fizica, curiozitate, nevoia de nou, libertate de gandire, libertate a cuvantului, libertate de miscare, libertate afectiva. In acest an 5, exista mai multe planuri care se intrepatrund, unele actionand la suprafata, altele fiind imperceptibile pentru marea majoritate a oamenilor.
Anul 2021 este un an in care multe structuri vor fi zguduite, tot ce s-a construit va fi pus sub semnul intrebarii, energiile fiind foarte puternice, greu de gestionat, uneori destabilizante, vor genera mult haos, adevarate cutremure, la propriu si la figurat. Dar criza genereaza schimbarea, asa incat acest an poate fi inceputul unei noi ere. Vechiul lasa loc noului, dar nu in liniste si nu cu blandete.
Ce ne mai aduce acest 5, in bine sau in rau: dorinta de libertate si schimbare a obiceiurilor, nevoia de comunicare, creativitate, calatorii generate de nevoia de largire a orizonturilor, deschidere spre noi contacte, idei noi, inovatoare, mari progrese in domeniul cercetarii si tehnologiilor, spirit revolutionar, inventivitate, dar si: exaltare, destabilizare, idei utopice, stres, senzatia ca totul e un haos si nimic nu e sub control, schimbari radicale si imprevizibile.
Dar acest 5 nu e chiar de capul lui: in piramida dubla a lui Decoz se pot vedea influentele pozitive si negative si ale altor vibratii. In partea de sus a piramidei, obtinuta prin adunari succesive ale numerelor care compun anul 2021, avem influenta pozitiva a numarului 9, care tempereaza putin avantul lui 5 prin nevoia de manifestare a compasiunii si empatiei, prin capacitatea de vindecare, nevoia de apropiere si solidaritate umana, iubire si iertare, integritate si punere in slujba umanitatii.
In piramida rasturnata, obtinuta prin scaderi succesive, avem influenta negativa a lui 1, care incurajeaza in stilu-i caracteristic agresivitatea, forta bruta, incapatanarea, egoismul, lipsa diplomatiei, lipsa de sensibilitate in raport cu societatea.
Numarul 2 joaca la dublu: il sustine pe 9 prin sensibilitate, diplomatie si sprijin emotional, iar pe 1 il sustine, pe latura sa negativa, prin minciuna, viclenie si dezinformare.
Anul 2021 este piatra de temelie pentru schimbarile care vor veni.