GRIGORE LEȘE

GRIGORE LESE nu este un simplu interpret de muzica populara. Dincolo de studiile sale, de faptul ca este doctor in muzica, profesor universitar, autor al mai multor carti, Grigore Lese este un adevarat personaj, prin prezenta sa, prin felul sau sfatos de a se exprima, prin cultura sa muzicala, prin legatura sa cu spiritualitatea ancestrala a satului.

Profilul sau numerologic, din perspectiva numerologiei Akara (Tantrica, Yoghina), are cateva caracteristici interesante.

  • Numarul 2 in SUFLET si KARMA, Mintea negativa, DORINTA DE A APARTINE: tendinta de a vedea mai intai partea negativa a lucrurilor, nevoia de recunoastere din partea celorlalti, aprecierea relatiilor de prietenie, uneori chiar dependenta de aceste relatii si chiar temporizarea detasarii de ele, chiar daca sunt nocive. Conectarea cu oamenii este cel mai important lucru pentru nr.2. Trairea in pozitiv a acestui numar inseamna evaluarea pericolelor fara a fi dominat de mintea negativa. Dorinta de a apartine este de fapt dorinta de a fi conectat la sine, la esenta cosmica divina, dar si la oamenii din jurul sau.
Cand SUFLETUL si KARMA sunt egale inseamna ca persoana se manifesta in exterior la fel cum este in interior, "ce-i in gusa si-n capusa", cum ar zice d-l Lese.
  • Numarul 9 in DAR, Corpul Subtil, MISTER versus MAIESTRIE: capacitate de stapanire, de intelegere rapida a tot ceea ce invata, inteligenta intuitiva, darul de a percepe ce se afla dincolo de aparente, de a-si da seama imediat de minciuna si falsitatea unei persoane. Daca stie sa invete, stie si sa predea cu claritate sau sa-i ghideze pe altii. Numarul 9 arata faptul ca numai prin invatare poate fi descoperita intelepciunea interioara. Mister versus Maiestrie inseamna ca daca cineva este deschis sa primeasca invatamintele, misterul lasa loc puterii de a intelege tot ce parea de neinteles.
  • Numarul 10 in CUNOASTERE, Corpul Radiant, TOTUL sau NIMIC: capacitate de a conduce, stabilitate, corectitudine, nu permite indoiala sau indecizia. Numarul 10 este numarul intregului, 1 este fiinta, iar 0 este infinitul, in 10 este TOTUL sau NIMIC. Numarul 10 in CUNOASTERE reprezinta calitati perfectionate in vieti anterioare, care confera persoanei acea lumina care o face foarte vizibila in orice loc s-ar afla, inspira incredere, nimeni nu ii pune la indoiala calitatile, se poate conta pe ea, nu va da gres niciodata.
  • Numarul 5 in CALE, Corpul Fizic, MAESTRUL: simbolizeaza Profesorul, propria dezvoltare ca profesor, dar si capacitatea de a invata, de a asimila anumite invataturi, pentru ca daca vrei sa-i ghidezi pe altii, trebuie sa stii sa-i si urmezi pe cei de la care inveti. Corpul fizic are un rol important, el trebuie respectat, deoarece el este vehiculul care permite raportarea la ceilalti, la mediul inconjurator. Un numar 5 stie sa fie deschis spre ceilalti, sa rezolve conflicte, sa creeze buna dispozitie. Pentru echilibru trebuie sa urmeze si invataturi spirituale.
Pe langa numarul 5 din CALE, mai descoperim in diagrama alte doua numere de 5, derivate din impartirea numarului CUNOASTEREA (10) la numarul SUFLETULUI (2), dar si din impartirea numarului CUNOASTEREA (10) la numarul KARMEI (2). Aceste 2 numere de 5 intaresc vocatia de profesor a lui Grigore Lese, nevoia lui de a impartasi celorlalti toate tainele legate de muzica traditionala, de universalitatea ei.

El spune despre sine: "Viața mea continuă sa fie o poveste. O aventură individuală. Îmi dă posibilitatea să pot intui, să aleg, să caut. Ma însoțeste. În cazul meu, izbânda a avut avânt și înălțare. Mi-am construit o adevărată mitologie personală, am trăit prin semne și simboluri. Eu nu vreau să îmbătrânesc degeaba. De aceea nu las o zi să treacă fără să citesc o carte, fără să scriu un rând dintr-o carte, fără să horesc. Este exercițiul meu zilnic de regăsire. "

In cartea sa "Horea din grumaz", Grigore Lese vorbeste despre "samanii" satelor noastre:
"Tehnicile de videcare si divinatie ale samanilor sunt aceleasi peste tot in lume, inclusiv in Tara Lapusului. Samanul este un mediator intre doua taramuri, intre ceea ce se vede si ceea ce nu se vede, iar rolul sau este acela de a reconecta la sacralitate intreaga comunitate din care face parte.
Batranele horitoare erau "samanii" satelor noastre, lor le-a fost transmisa din generatie in generatie, puterea tamaduitoare si oraculara a plantelor. In filozofia lor, toate plantele au suflet, vad, aud, tamaduiesc si mai ales inmagazineaza memoria pamantului si a lumii, iar odata activata puterea lor, ne ajuta sa intelegem taina."
Numarul 11 din PROIECTIE (SUFLET+DAR), care este stapanul celorlalte 10 corpuri de lumina, exprima aceasta calitate de guru, de persoana care invata si stie sa impartaseasca intelepciunea lumii.

FREDERIC CHOPIN (1.3.1810 - 17.10.1849) & GEORGE SAND (1.7.1804 - 8.6.1876) - MANDALA CUPLULUI

"Discret, timid, delicat si bolnav, Chopin ar fi fost ultimul barbat din lume care ar fi putut sa-i tina companie lui George Sand, cu reputatia ei de "pradator sexual", cu modul ei de a fuma trabuc si de a se imbraca in haine barbatesti. In cele din urma el s-a predat inevitabilului, dupa un asediu care a durat aproape un an.
Atractia care i-a tinut impreuna poate fi explicata prin apetitul vorace pentru muncă, pe care l-au impartasit amandoi. Chopin a compus cel mai mult atunci cand locuia cu Sand la Nohant, cantand toata ziua la pian, in timp ce Sand scria si ea, dar noaptea, la romanele ei."(Diverse surse...)...Continuarea AICI!

COCO CHANEL * n. 19.8.1883

Am analizat mai demult matricea lui Coco Chanel cu ajutorul numerologiei pitagoreice, concluziile nu se schimba, insa, numerologia AKARA (Numerologia sufletului) pune in evidenta corpurile energetice, corpurile de lumina, care dau o alta perspectiva asupra calitatilor, talentelor innascute, provocarilor sau caii de urmat pentru implinirea destinului.

Data nasterii 19.8.1883

        10                11
      Suflet            Dar
    ---------   ---------------  11 Calea vietii
         8                 11
     Karma   Cunoasterea

 Cele 5 numere principale care se analizeaza sunt:

  • SUFLETUL = numarul zilei de nastere, reprezinta propria identitate, relatia cu sinele, exprimarea emotionala. 
In acest caz numarul Sufletului = 10 si reprezinta corpul radiant. El guverneaza deciziile si siguranta interioara. Un corp radiant echilibrat aduce rafinament si stralucire, incredere in fortele proprii, charisma, curaj, puterea cuvantului, forta interioara extraordinara, rapiditate in actiune. Cei cu 10 vor totul sau nimic, sunt lideri innascuti, foarte creativi si stiu care este calea spre succes.
  • KARMA = numarul lunii de nastere, reprezinta lectia, testul care trebuie dat in aceasta viata, partea care trebuie perfectionata, tipul conflictelor de experimentat, arata ce trebuie facut pentru a trece de la Karma la Dharma.
Numarul Karmei = 8 si reprezinta corpul pranic, care este forta vietii, este energia care mentine functionarea corpului subtil si a partii grosiere a organismului, de aceea numarul 8 reprezinta echilibrul dintre ceea ce este limitat (masinaria biologica) si viata spirituala (fiinta infinita).
Un 8 in Karma aduce curaj, calitati de lider si bun organizator, capacitatea de a face lucrurile sa mearga in directia dorita, energie infinita, lipsa fricii, persistenta in realizarea obiectivelor.
  • DARUL DIVIN = suma ultimelor doua cifre din anul nasterii, reprezinta talentul primit la nastere, nu trebuie muncit pentru el, doar constientizat si pus in valoare;
  • CUNOASTEREA/DESTINUL = suma totala a cifrelor din anul de nastere, reprezinta gradul de cunoastere dintr-un anumit domeniu sau o experienta aparte acumulata pe parcursul vietilor trecute;
  • CALEA VIETII = suma totala a numerelor din data nasterii sau suma dintre SUFLET+KARMA+CUNOASTERE si reprezinta misiunea ta pe Pamant, scopul vietii, zona in care Universul te sustine in permanenta.
Urmatoarele trei numere care definesc Darul, Destinul si Calea pentru Coco Chanel au aceeasi valoare, si anume 11. Numarul 11 nu are un corp spiritual asociat, el reprezinta intregul, reprezinta cele 10 corpuri impreuna, reprezinta perfectiunea fiintei umane, a constiintei sale, a aspectului fizic, energetic, spiritual. Din acest motiv nu este surprinzator ca el intruneste atat caracteristicile negative, cat si pe cele pozitive ale oricaruia dintre cele 10 corpuri spirituale. Numarul 11 este un numar determinant. Oriunde ar fi localizat, acesta stabileste un aspect care este total prezent intr-o fiinta, un aspect marcant, care poate fi fizic, psihic, relational, etc., si care este ca un test dificil care trebuie dat in aceasta viata, care presupune o munca infinita cu sine.
Numarul 11 in cazul lui Coco Chanel vorbeste despre: inspiratie divina, vizionarism, prezenta magnetica, capacitatea mare de influenta asupra celorlalti.         

e-Mandala VIP: MANDALA ANULUI 2021


e-Mandala VIP: MANDALA ANULUI 2021: Mandala anului 2021 are in centru culoarea verde (3) care reprezinta manifestarea compasiunii si iubirii fata de toata creatia, constientiza...




EMMANUEL MACRON & BRIGITTE MACRON

Pentru analiza numerologica am folosit numerologia AKARA (Numerologia sufletului)
Emmanuel Macron s-a nascut in 21.12.1977 
Cele 5 numere de baza care se analizeaza sunt:
        3                  5
     Suflet           Dar
     (Ziua)      (Decada an)
    ---------   -----------------   =  3 Calea vietii (Total data nasterii)
        3                  6
     Karma   Cunoasterea
     (Luna)       (Total an)  

Emmanuel Macron are acelasi numar reprezentand SUFLETUL, KARMA si CALEA VIETII, si anume 3. 
Cand SUFLETUL si KARMA sunt egale, persoana este la fel si in interior si la exterior, modul de manifestare in raport cu ceilalti este reflexia in oglinda a sufletul sau, spune exact ce gandeste. Astfel de persoane nici nu pot sa conceapa ca altii nu sunt la fel ca ei, dar, in negativ, mai poate insemna si ca au o problema cu acceptarea si intelegerea celorlalti.
Numarul 3 reprezinta mintea pozitiva, unul din cele trei corpuri mentale, care vede partea pozitiva in orice situatie. Cei cu 3 sunt expresivi, creativi, afectivi, iubesc oamenii, pe toti ii considera egali, sunt optimisti, au simtul umorului, le place sa fie in centrul atentiei, sunt buni comunicatori, cand sunt echilibrati isi urmaresc obiectivele cu hotarare, au abilitati organizatorice.
DARUL DIVIN (talentele) = 5, reprezinta  Corpul fizic. Darul pe care il are este acela de a sti sa-si domine corpul fizic, pentru ca orice deteriorare a corpului fizic duce la afectarea Sufletului. Ii place sa experimenteze toate posibilitatile care apar in viata, este bun in relatii publice, are o atitudine de profesor.
CUNOASTEREA (experiente acumulate) = 6, un numar care reprezinta talentul de a lucra cu grupuri mari de oameni, corectitudinea, dorinta de justitie in lume, persoana profunda, corecta, centrata.
Cateva numere suplimentare ne vor da o imagine mai extinsă, ca de exemplu:
PROIECTIA = SUFLET + DAR DIVIN = 3+5 = 8 (Corpul pranic), reprezinta vibratia pe care o percep ceilalti, si anume, el este privit ca o persoana puternica, un luptator, un lider. Numarul 8 aduce capacitatea de a cataliza idei si oportunitati, de a lua decizii, de a fi un bun manager, este supraincarcat cu energie, cunoaste consecintele actiunilor sale inainte de a actiona, ia decizii corecte, ii place puterea.
STRATEGIA = DAR DIVIN + CALEA VIETII = 5 + 3 = 8
INIMA (arata ce motiveaza o persoana, Inima este cea mai puternica dupa Suflet) = KARMA + DAR DIVIN = 3 +5 = 8 
Toate cele trei numere suplimentare = 8 ne lamuresc de unde ii vin calitatile de lider, puterea de a lupta, energia de care da dovada, capacitatea de a face lucrurile sa se miste in directia dorita de el.
Si mai exista o sursa de putere si echilibru, si anume sotia sa Brigitte Marie-Claude, nascuta in 13.4.1953, la care unele numere de putere si echilibru sunt vizibile de la inceput, fara calcule suplimentare.
        4                  8
     Suflet           Dar
    ---------   ----------------- =  8 Calea vietii
        4                  9
     Karma   Cunoasterea

La fel ca la sotul sau, SUFLETUL si KARMA sunt egale, adica manifestarea exterioara este oglinda sufletului, gandul si fapta sunt in concordanta deplina.
Numarul 4 reprezinta Mintea Neutra, el caracterizeaza o persoana care vede lucrurile in ansamblu si integreaza toate partile componente, atat aspectele negative cat si pe cele pozitive, este un bun sfatuitor, stie sa calmeze spiritele, bun psiholog. "O minte neutra puternica poate sa evalueze o situatie si sa dea cea mai buna solutie in 9 secunde." (Yogi Bhajan) 
In matricea extinsa avem:

       3                    4                  8
   Proiectia       Suflet           Dar
   -----------       ---------   ----------------- =   8 Calea vietii
       4                     4                 9
    Baza           Karma   Cunoasterea
                                
                              8                   8
                   Provocarea Calitati bonus

Concluzii:
Proiectia = 3, cum este perceputa in exterior, nu ca lider, doar ca o persoana "de treaba", o persoana pozitiva, populara, apropiata de oameni, creativa, optimista, cu simtul umorului.
Dar...cu un grup numeros de 4 si cu un grup numeros de 8, este mai mult decat atat. 
Numarul 8 reprezinta corpul pranic, forta vietii, energia care mentine functionarea corpului subtil, este forta care sustine trupul si sufletul. 
Cheia lui 8 este necesitatea de a invata cum sa traiesti fara teama ca persoana cu o incarcatura energetica puternica, cu capacitatea de a-i mobiliza pe cei din jur, cu abilitati de lider si de bun manager, cu capacitatea de a vedea dinainte consecintele actiunilor sale, de a-i ajuta pe ceilalti sa-si realizeze proiectele, de a fi un luptator, un adevarat general!
In concluzie: unde-s doi puterea creste! Masculin - feminin...

ANUL 2021

Anul 2020 este considerat, in cel mai bun caz, un an de stagnare, iar in cel mai rau caz, un dezastru.
In realitate el a generat un moment de pauza de gandire, de reflectie, fata de realitatea traita si construita pana in acest moment pe Terra. Sute de milioane de oameni au fost nevoite sa priveasca in interiorul lor si sa-si mute centrul constiintei dinspre planul fizic, inspre planurile superioare ale corpurilor mental si emotional, unii pentru prima data in viata lor. Pentru multi atentia s-a mutat de la concretul vietii cotidiene, la intrebari legate de sensul vietii, de la lucruri superficiale spre lucruri mai profunde. Unii vor rezista, altii vor fi coplesiti de disperare, anxietate si depresie.
Anul 2021 este un An Universal 5, 2+0+2+1=5.
Daca anul 2020, an 4, a fost static, 5 este mobil, expansiv, restrictiile impuse fac loc experimentelor. Numarul 5 actioneaza in doua directii: inspre numerele care-l preced (1,2,3,4), ceea ce implica o intoarcere in trecut pentru a integra lectiile fundamentale ale acestuia, si inspre numerele succesive (6,7,8,9), pentru evolutie si progres natural. Simbolul lui 5 este chiar omul, iar omul poate sa fie cel mai mare dusman al sau, sau in cel mai bun caz, poate sa fie un factor aducator de speranta si evolutie.
Un an 5 predispune la adaptabilitate, mobilitate psihica si fizica, curiozitate, nevoia de nou, libertate de gandire, libertate a cuvantului, libertate de miscare, libertate afectiva. In acest an 5, exista mai multe planuri care se intrepatrund, unele actionand la suprafata, altele fiind imperceptibile pentru marea majoritate a oamenilor. 
Anul 2021 este un an in care multe structuri vor fi zguduite, tot ce s-a construit va fi pus sub semnul intrebarii, energiile fiind foarte puternice, greu de gestionat, uneori destabilizante, vor genera mult haos, adevarate cutremure, la propriu si la figurat. Dar criza genereaza schimbarea, asa incat acest an poate fi inceputul unei noi ere. Vechiul lasa loc noului, dar nu in liniste si nu cu blandete.
Ce ne mai aduce acest 5, in bine sau in rau: dorinta de libertate si schimbare a obiceiurilor, nevoia de comunicare, creativitate, calatorii generate de nevoia de largire a orizonturilor, deschidere spre noi contacte, idei noi, inovatoare, mari progrese in domeniul cercetarii si tehnologiilor, spirit revolutionar, inventivitate, dar si: exaltare, destabilizare, idei utopice, stres, senzatia ca totul e un haos si nimic nu e sub control, schimbari radicale si imprevizibile.
Dar acest 5 nu e chiar de capul lui: in piramida dubla a lui Decoz se pot vedea influentele pozitive si negative si ale altor vibratii. In partea de sus a piramidei, obtinuta prin adunari succesive ale numerelor care compun anul 2021, avem influenta pozitiva a numarului 9, care tempereaza putin avantul lui 5 prin nevoia de manifestare a compasiunii si empatiei, prin capacitatea de vindecare, nevoia de apropiere si solidaritate umana, iubire si iertare, integritate si punere in slujba umanitatii. 
In piramida rasturnata, obtinuta prin scaderi succesive, avem influenta negativa a lui 1, care incurajeaza in stilu-i caracteristic agresivitatea, forta bruta, incapatanarea, egoismul, lipsa diplomatiei, lipsa de sensibilitate in raport cu societatea.
Numarul 2 joaca la dublu: il sustine pe 9 prin sensibilitate, diplomatie si sprijin emotional, iar pe 1 il sustine, pe latura sa negativa, prin minciuna, viclenie si dezinformare.
Anul 2021 este piatra de temelie pentru schimbarile care vor veni.

JOE BIDEN sau DONALD TRUMP?

 Principalele atuuri ale celor doi candidati la presedintia USA sunt analizate dupa sistemul 
NUMEROLOGIEI HO'OLOKAHI, care folseste acest tip de diagrama (matrice, tabel, chart) a numerelor personale:
Click pe diagrama!                                                                                                                                         

Unul din primele lucruri la care ne uitam este centrul diagramei, si anume LECTIA (luna nasterii) pentru a vedea daca persoana a invatat lectia pentru a putea fi stapana pe viata sa, sau, dimpotriva, daca a trudit din greu pentru a face fata provocarilor. Cand cineva are probleme cu LECTIA, e posibil sa isi limiteze capacitatea de a-si pune in valoare pozitia SUFLETULUI sau chiar sa blocheze manifestarea acestuia. 
Relatia dintre SUFLET, LECTIE si FUNDATIE arata dinamica dintre constient si subconstient, avand un suport in FUNDATIE. Cand avem o problema legata de SUFLET, LECTIA devine greu de dus, in acest caz facem apel la FUNDATIE, care daca e puternica ajuta la depasirea dificultatilor, iar daca este slaba, poate creea dificultati in invatarea LECTIEI. In acelasi timp trebuie sa intarim caracteristicile pozitive ale numerelor din diagrama personala, pentru a vedea care sunt cele care ne pot ajuta in depasirea dificultatilor.

JOE BIDEN s-a nascut in 20.11.1942. Numerele care stau la baza definirii drumului sau in viata sunt urmatoarele:

  • LECTIA = luna nasterii = 11. Se refera la  provocarile lumii exterioare. Numarul 11 este un numar legat de Corpul spiritual (toate corpurile in unul singur). El aduce abundenta sub orice forma, inspiratie, vizionarism, acces la toate energiile corpului, conectare la divinitate, dar si la experientele terestre. Este numarul maestrului divin (guru). In negativ, 11 poate fi: in conflict cu divinitatea, suparat pe limitele corpului fizic, poate folosi puterea banilor sau altor forme de putere in sens negativ.
  • SUFLETUL = ziua nasterii = 20 = 2. Cheia lui 2, in aceasta pozitie, este sa stie sa gaseasca latura pozitiva a sinelui. Un 2 vede prima data latura negativa a lucrurilor, el tinde sa vada partea complementara, opusul. Se conecteaza usor cu ceilalti, are sfaturi bune pentru oricine.
  • FUNDATIA = SUFLETUL + LECTIA =  2+ 11 = 4. Numarul 4 este conectat la corpul de energie numit Mintea neutra. Este numarul celui care vede si partea pozitiva si partea negativa a lucrurilor, el trebuie sa ia decizii echilibrate, sa fie complet neutru si detasat. Este un bun organizator, logic, vede lucrurile in perspectiva. Intrebarea pe care trebuie sa si-o puna este: pot sa nu ii judec pe ceilalti, pot sa am o atitudine neutra fata de ceilalti, dar si fata de mine insumi?
  • TALENTUL = suma ultimelor cifre din anul nasterii = 4+2= 6. Intrucat nr. 6 reprezinta energia inimii, lectia lui 6 este sa isi mentina angajamentele si sa faca totul cu inima deschisa. Un 6 are stima de sine, se simte protejat, iar prezenta lui ii face si pe ceilalti sa se simta protejati la randul lor. Este iubitor de casa si familie. Vrea sa-si manifeste si in lume bunele intentii, are un puternic simt al dreptatii. Gandurile si actiunile trebuie sa fie in concordanta.
  • TRECUTUL = totalul numerelor din anul nasterii = 1942 = 1+9+4+2 = 16 = 7. Numarul 7 se refera la corpul Auric. Este numarul mintii analitice, al carismei, al mintii iscoditoare. Cheia lui 7 este sa descopere cum poate sa ii ajute pe ceilalti sa se ridice, sa imparta cu ceilalti cunostintele sale.
  • EXTRA-CALITATI = Talent + Trecut= 6 + 7 = 13; 1+3 = 4. Lectia lui 4 in aceasta pozitie este sa vada toate laturile pozitive sau negative ale lucrurilor fara sa judece, sa isi asculte vocea interioara si sa ia deciziile in consecinta.
  • PROIECTIA = Suflet + Talent = 2+6 = 8. Proiectia arata cum te vad ceilalti. El este vazut ca o persoana puternica, un adevarat lider, un competitor fara frica, un luptator un catalizator pentru cei din jur.
  • ESENTA proiectiei (de care persoana devine constienta la maturitate) = Lectia + Trecut = 11+7 = 9. Numarul 9 se refera la Corpul subtil. Este un numar al intuitiei, al disciplinei, al accesului nelimitat la cunoastere, al spiritului umanitar.
  • SCOPUL VIETII sau DRUMUL VIETII = suma tuturor numerelor din data nasterii = 20+11+1942 = 20+ 11+16  = 47= 11. Numarul 11 este conectat la corpul de energie numit Corpul spiritual. Contine toate energiile corpului care lucreaza in sinergie ca un singur corp si in acord perfect cu divinitatea. Toate corpurile sunt conectate, este numar de maestru, guru, traieste in acord cu legile divine, este inspirat si ii inspira pe ceilalti, este un vizionar. La Joe Biden, LECTIA vietii este in concordanta cu SCOPUL vietii.

Donald Trump s-a nascut in 14.6.1946.
Numerele care stau la baza definirii drumului sau in viata (scopul vietii) sunt:
  • LECTIA = luna nasterii = 6. Intrucat nr. 6 reprezinta energia inimii, lectia lui 6 este sa isi mentina angajamentele si sa faca totul cu inima deschisa. Un 6 are stima de sine, se simte protejat, iar prezenta lui ii face si pe ceilalti sa se simta protejati la randul lor. Este iubitor de casa si familie. Vrea sa-si manifeste si in lume bunele intentii. Numarul 6 in negativ: vorbeste fara sa gandeasca, lipsit de integritate, egoist, promite multe.
  • SUFLETUL = ziua nasterii = 14 = 1+ 4 = 5. Cheia lui 5, in aceasta pozitie, este sa stie sa-si tina sub control gandurile si emotiile. Un 5 este fizic activ, are multa energie de daruit, straluceste in orice situatie, este flexibil, echilibrat, isi cunoaste prioritatile;
  • FUNDATIA = SUFLETUL + LECTIA =  5+ 6 = 11. Baza, fundamentul pe care se sprijina, este reprezentata de un numar legat de corpul spiritual (toate corpurile in unul singur). El aduce abundenta sub orice forma, inspiratie, vizionarism, acces la toate energiile corpului, conectare la divinitate, dar si la experientele terestre. Este numarul maestrului divin (guru).
  • TALENTUL = suma ultimelor cifre din anul nasterii = 4+6 = 10. Talentul de care e constient este legat de corpul radiant care-i confera forta si putere indiferent ce face. Se poate considera centrul universului, stapanul castelului, lider inascut, carismatic, inovator si initiator, cel mai bun dintre cei buni.
  • TRECUTUL = totalul numerelor din anul nasterii = 1946 = 1+9+4+6 = 20 = 2. Numarul 2 se refera la corpul numit Mintea negativa. Un 2 vede partea negativa a vietii mai intai, simte pericolele si ia deciziile in consecinta. Se conecteaza usor cu ceilalti, are sfaturi bune pentru oricine.
  • EXTRA-CALITATI = Talent + Trecut= 10 + 2 = 12; 1+2 = 3. Numarul 3 vine cu optimism, veselie, inspiratie. Fiind legat de corpul numit Mintea pozitiva, numarul 3 aduce o viziune pozitiva a supra lumii. Un 3 este un magician placut de toata lumea, ii inspira pe toti, este un bun mediator.
  • PROIECTIA = Suflet + Talent = 10 +5 = 15; 1+5 = 6. El este vazut ca o persoana protectiva, cu bune intentii, care face totul cu inima deschisa. Aceasta este prima impresie pe care o lasa celorlalti.
  • ESENTA proiectiei (de care persoana devine constienta la maturitate) = Lectia + Trecut = 6 + 2 = 8. Numarul 8, ca in alte sisteme numerologice, este numarul puterii. El este vazut ca un bun antreprenor, care stie sa faca lucrurile sa se intample, are multa energie, stie sa ia decizii, este conectat total la sursele de energie, este un catalizator pentru cei din jur.
  • SCOPUL VIETII sau DRUMUL VIETII = suma tuturor numerelor din data nasterii = 1+4+6+1+9+4+6 = 31; 3+1 = 4. Numarul 4 este conectat la corpul de energie numit Mintea neutra. Este numarul celui care vede si partea pozitiva si partea negativa a lucrurilor, el trebuie sa ia decizii echilibrate, sa fie complet neutru si detasat. Este un bun organizator, logic, vede lucrurile in perspectiva. Numarul 4 in negativ: reactiv, nu poate vedea lucrurile in intregul lor, este blocat in pro sau contra, indecis, critic, sceptic, judeca pe toata lumea, are idei fixe.


NUMEROLOGIA LUNILOR CARE VOR URMA (2)

Intr-o postare anterioara am prezentat analiza lunilor martie-mai 2020, facuta de Rita Faccia, numerolog italian, in legatura cu pandemia de coronavirus. Ea porneste de la ideea ca numerele stau la baza timpului. Numărul anului identifică timpul universal. Anul 2020 este 20+20 = 40, însemnând chiar carantină (originea cuvântului carantină provine de la instituirea de către Senatul venețian, în  anul 1448, a prelungirii perioadei de izolare pe timpul epidemiilor de ciumă la 40 de zile = quaranta giorni).
Anul 2020, ca suma dintre mileniu și an, 2+20= 22, este un an universal cu energia Numărului Maestru 22. Numerele Maestre sunt numite și numere de încercare, dar indică și potențiale realizări majore.
Voi continua analiza pe baza modelului ei cu lunile august- decembrie 2020. Fiecare numar are ritmul sau, fiecare luna este caracteriza de un numar.

  • Luna AUGUST 2020 este o luna 3 (22+8= 30=3). Numarul 3 este un numar mobil, oscilant, in expansiune, caracterizeaza o stare de continua miscare, nevoia de comunicare, de exprimare. Atmosfera este de a lua totul in gluma (nu exista coronavirus), de a dedramatiza orice problema grava (nu-i decat o raceala), de a sfida soarta cu ironie. Exista deasemenea tendinta de a risipi resurse materiale, resurse emotionale, de a trai la intensitate maxima, ca si cum ar fi ultima ocazie.
  • Luna SEPTEMBRIE 2020 este o luna 4 (22+9=31=4). Numarul 4 este un numar cu un tempo lent, care poate aduce blocaje si intarzieri. El este considerat un numar legat de valori concrete, familie, casa, munca, lucruri materiale care rezista in timp, dar in aceeasi masura este legat de ciclicitate, de ideea ca asa cum exista cele 4 anotimpuri, succesiunea lor fiind certa, tot asa omul cauta puncte de sprijin, cauta stabilitate intr-o lume plina de incertitudini.
  • Luna OCTOMBRIE 2020 este o luna 5 (22+10=32=5). Numarul 5 este un numar cu un tempo rapid, care aduce evenimente exterioare vointei, experiente noi, profunde, mobilitate, surprize, schimbari de neimaginat, dar si constientizarea unor realitati, altfel ignorate. Fiind luna cercetatorilor, a descoperitorilor, este posibila si finalizarea realizarii unui vaccin impotriva SARS-COV2.
  • Luna NOIEMBRIE 2020 este o luna 33 (22+11=33), un Numar Maestru format din alte doua Numere Maestre. Nu am redus-o la 6, cu toate ca ea se va manifesta si ca 6 in unele momente. Imi place sa cred ca ea va fi o luna in care se vor manifesta compasiunea, responsabilitatea si spiritul de sacrificiu. Numarul 33 este manifestarea intuitiei combinata cu calitatea de a sustine proiecte umanitare. Ca manifestare a lui 6, noiembrie este luna Profesor, daca pana acum n-am invatat nimic din experientele lui 2020, acum este momentul.
  • Luna DECEMBRIE 2020 este o luna 7 (22+12=34=7). In luna martie, care era tot o luna 7, a inceput carantina. Poate in DECEMBRIE nu vom intra din nou in carantina oficializata, dar este posibila o autoizolare, o oarecare distantare de viata reala, o luna de introspectie, de reflectie, de transformare interioara in asteptarea Craciunului si a lui 2021.

MANDALA DE CUPLU * ANDREEA BALAN&GEORGE BURCEA

Andreea Balan si George Burcea au, surprinzator, aceeasi tema a vietii, centrul mandalelor lor personale fiind ROSU = 1. Un centru ROSU "inseamna ca au fost probleme la nastere, mama sau copilul au fost in mare pericol (uneori a fost vorba chiar de moarte clinica, alteori doar de nasteri dificile) sau omul vine cu o lectie grea de invatat. Daca este vorba de lectii, la nastere el este "prezentat" dimensiunilor inferioare, drept pentru care se va confrunta cu si mai multe tentatii in viata si acestea vor fi oferite, adeseori, in prezenta unor entitati negative. Dar si daca reuseste sa treaca peste ele! Oricum, trebuie sa fie permanent atent la sustinerea vietii".(V. T. Popescu - E-mandala si numerologie altfel). Citeste mai departe...

MANDALA DE CUPLU * GINA PISTOL&SMILEY

Gina Pistol si Smiley au amandoi, in mandalele personale, aceeasi tema centrala OCRU = 8, si desigur acelasi tip de inzestrari, al doilea rand de celule GALBEN = 4, care arata capacitatea de a evolua pornind de la corpul fizic catre corpurile superioare, dar in acelasi timp prezenta unor puteri vindecatoare, atat la nivel de suflet (prin muzica, poate), cat si prin ajutor concret de tipul a hrani pe cineva, a avea grija de sanatatea cuiva. Amandoi au recunoscut in mai multe interviuri ca de multe ori s-au neglijat pe ei insisi pentru a-i ajuta pe ceilalti. Citeste mai departe...

MANDALELE LUNILOR MAI SI IUNIE 2020

Mandala lunii MAI are in centru numarul 3 = verde, care reprezinta capacitatea de manifestare a compasiunii, trairea la nivelul sufletului, bucuria de a trai in comuniune cu toate fiintele vii, inclusiv cu natura. La nivelul corpului fizic, verdele reprezinta sistemul imunitar, de aceea accentul poate cadea pe necesitatea de a evita contactul cu persoanele contaminate cu boli infectioase, ca de exemplu, cu noul coronavirus...
Mai multe AICI.

NUMEROLOGIA LUNILOR CARE VOR URMA (1)

Rita Faccia, numerolog italian, despre timpurile care vor urma:
"Numerele stau la baza timpului. Numărul anului identifică timpul universal. Anul 2020 este 20+20 = 40, însemnând chiar carantină (originea cuvântului carantină provine de la instituirea de către Senatul venețian, în  anul 1448, a prelungirii perioadei de izolare pe timpul epidemiilor de ciumă la 40 de zile = quaranta giorni).
Anul 2020, ca suma dintre mileniu și an, 2+20= 22, este un an universal cu energia Numărului Maestru 22. Numerele Maestre sunt numite și numere de încercare, dar indică și potențiale realizări majore.
In luna MARTIE 2020 a inceput carantina. Martie a fost o lună 7 ca timp universal (22+3 = 25 = 2+5 =7). Numărul 7 este un număr sacru, de introspecție,  de izolare, dedicat credinței.  Este numărul zilei de duminică, zi de odihnă, de repaus. Numărul 7 reprezintă o distanțare de viața de zi cu zi, de celelalte zile lucrătoare, de viața mondenă. 7 este un număr imobil.
Luna APRILIE 2020 este o lună 8. Numărul 8 reprezintă banii, succesul, puterea. În negativ reprezintă pierderi economice, doliu, situații de blocaj sau izolare. Pentru a nu determina blocaje și întârzieri este necesar să dăm dovadă de calm și echilibru, de răbdare și încredere,  de speranță.
Luna MAI va fi o lună 9 (22+5 = 27 = 9). Numărul 9, ca aspect pozitiv, reprezintă iubirea universală, vindecarea și eliberarea, dar în același timp este și un număr de finalizare, de tragere a concluziilor. NU este un număr al unor noi începuturi. Cu energia lui 9 este momentul să înțelegem că totul se întâmplă cu un scop, chiar și încercările. Numerele 2 și 7 ale lunii mai nu sunt numere de abundență financiară, ele pot indica dificultăți profesionale și economice.
Luna IUNIE, ca lună universală 1 (22+6 = 28 = 10 = 1), va avea o energie numerologică potrivită pentru un nou început, în viață, în muncă.
Anul 2020, "22 sau zero", totul sau nimic, acest Zero = Haos, pune la încercare umanitatea pentru o regenerare prin sacrificiu, dar va da și direcția unor importante schimbări sociale în anii care vor veni. Dacă nu vom demonstra solidaritate, unitate și iubire între oameni dar și între popoare, totul va fi fost degeaba."

NUMERELE LUI GRABOVOI PENTRU VINDECARE DE COVID-19

Grigori Grabovoi a lansat pe 24 ianuarie 2020 aceste doua secvențe pentru protecție și vindecare de Covid-19, 4986489 și 548748978
Acesta este pilotajul colectiv pentru toți locuitorii planetei Pământ:
În acest moment îmi deschid sufletul, văd și acționez așa cum vede și acționează Creatorul. Acum pot transforma în bine orice eveniment care se află în afara normei stabilite de Creator.
Salvare globală și dezvoltare armonioasă!
Fie ca toți oamenii care se confruntă cu această problemă să fie vindecați, fericiți, sănătoși și plini de iubire.
Cer scuze mamei Pământ pentru toate pagubele pe care i le-am provocat, degradând condițiile climatice, ale solului și încălcând legile naturii.
Îl îndemn pe Creator să trimită lumina divină, vindecătoare, tuturor persoanelor care au contractat deja virusul. Cu această lumină, Creatorul curăță, regenerează și readuce sănătatea lor în limite normale.
De asemenea, cer protecție pentru toți locuitorii acestei planete. Consolidează-ne sistemul imunitar, construiește un scut protector în jurul tuturor ființelor și mai ales fă ca acest virus să fie complet eradicat de pe planetă în cel mai scurt timp.
Vizualizez fluxul de lumină al Creatorului, iar în acest flux de lumină vizualizez o sferă alb-argintie în care includ Pământul și pe toți locuitorii săi. Îi văd sănătoși, fericiți, în armonie și recunoscători Creatorului pentru vindecarea care a început deja.
În această sferă introduc și următoarele secvențe pe care le transform în energie:
Vindecarea de Covid-19 4986489 și 548748978 
Prezența Creatorului 1231115025
Probleme de sănătate de origine necunoscută 1884321
Prevenirea catastrofelor locale și globale 971 391 817 
Protecția împotriva oricărui impact negativ 71931 
Scutul de protecție 814 481 719
Armonizarea planetei și a locuitorilor săi 19 725 181
Protecția divină 8888 
În această sferă plasez și simbolul infinitului și pronunț această comandă: norma absolută a sănătății pentru mine și pentru toate ființele din Univers. Iluminez rezultatul cu lumina mea și cu lumina Creatorului și îl trimit în fluxul de lumină al Creatorului. Recunoștință infinită!

Mandala anului 2020

Mandala anului 2020 are in centru numărul 1 = roșu, care este asociat cu Creatorul, cu începutul, cu protejarea vieții, cu necesitatea abținerii de la a distruge viața in toate formele ei. Aceeași necesitate vine și din trecuturi, unde pe inel avem 8 celule roșii, ba mai mult, avem și 8 celule ocru care arată că nu este suficient a da viață, ea trebuie și hrănită, vindecată și protejată.
Continuarea AICI!

Anul 2020

Anul 2020 este un an universal 4 (2+0+2+0 = 4), care înseamnă: ordine, stabilitate, soluții practice, construcție, siguranță, muncă, rigoare.
Toate numerele care domină anul 2020 sunt numere pare. Fiecare număr are un tempo bine stabilit în funcție de care lucrurile se întâmplă mai repede sau mai lent. Numerele impare au o energie rapidă,  de acțiune,  de mișcare,  în timp ce numerele pare au o energie lentă,  receptivă, pasivă, de repaos. Excepție face numărul 7, care deși impar, este imobil, dar și numărul 8 care, deși par, demonstrează o energie de mișcare,  productivă. Dacă vorbim de 4, numărul dominant al anului 2020, el are un tempo lent, cu obstacole și limitări.
Un an 4 este un an în care se impune o anumită rigoare, este nevoie de muncă multă, ordine și disciplină. Este favorizată munca în echipă, tot ce este legat de poliție, armată, marină, inginerie, construcție și reformare, guvernare, administrație, legi, economie, munca pământului, știință, matematică, astronomie, mecanică.
Numărul 4 implică multă răbdare, meticulozitate, grijă pentru detalii, loialitate, lipsa oricărui compromis, spirit patriotic, devotament.
In plan universal numărul 4 va genera probleme și soluții alternative legate de resursele terestre, de limitele acestor resurse, de resursele alimentare, de fricile materiale, de grija față de viitorul planetei, de structurile administrative, de frontiere și fluxuri migratoare, de crearea de noi reguli și structuri, de limitele corpului uman, mediul înconjurător, poluare, reconectarea la ritmurile naturale ale microcosmosului, intoarcerea la natură, regîndirea industriei agro-alimentare.
Numerele care formează baza piramidei, 2 și zero, încurajează colaborarea, receptivitatea, relațiile personale și de cuplu, grija față de propria sănătate,  activitățile mai puțin spectaculoase, iar 2 în negativ poate aduce instabilitate emoțională, stări de anxietate, schimbari de opinie, nesiguranță. Energia lui 2 este amplificată de prezența lui zero, acest dublu 20 (douăzeci - douăzeci) contribuie la accentuarea aspectelor contradictorii: armonie sau conflict, bani sau pierderi de bani, căsătorie sau divorț,  cooperare sau dezacord. Zero poate însemna totul sau nimic.
Un alt număr care influențează energia anului 2020 este 8, care se află în vârful piramidei (calculat prin adunarea succesivă a numerelor, pornind de la baza piramidei). Numărul 8 reprezintă puterea eroică, știința conducerii în situații de criză, capacitatea de a influența masele, salvare și renaștere. El este octava superioară a lui 4 și, deci, vine să amplifice forța lui 4.
In zona influențelor negative îl găsim tot pe 2, în acest fel vom avea parte atât de lumina cat și de umbra acestui număr. Dualitatea acestuia determină situații foarte schimbătoare, o anumită incertitudine, o lipsă de continuitate în proiecte și idei. Dar 2 poate insemna și o mare generozitate, spirit de sacrificiu, abilități de mediator.

13.12.19 Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Să  analizăm și o zi din luna a 12-a, unde pe lângă 1 și 9, numerele nelipsite ale lui 2019, și de care o sa ne fie dor în 2020, mai apare și 2, un număr al Sudului, care vine cu energie, veselie, poftă de glume, extravaganță, spontaneitate.
Semnătura zilei este Nord-Est-Sud-Vest, o zi ideală pentru a duce la bun sfârșit o idee apărută de dimineață.  Dacă această Roză  a Vânturilor ne-o imaginam în mișcare,  atunci în Nord se naște ideea, în Est ea se dezvoltă,  în Sud se coace, in Vest se pune în mișcare sistemul logistic, iar în Nord se finalizează. Nordul reprezintă simultan și începutul și punctul maxim de dezvoltare.
Să profităm de ultimele zile ale lui 2019 pentru a finaliza proiectele începute.
2020 o să  aducă mult soare și veselie, dar prea puține rezolvări.

24.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Semnătura Nord-Sud-Vest de azi vine cu o supraîncărcare a Vestului, unde avem peste 10 unități,  ceea ce înseamnă că pentru mulți a avea succes înseamnă a avea ceva palpabil, cum sunt banii, de exemplu. Este o zi în care greșelile nu sunt asumate, iar succesul li se poate urca la cap unora, aroganța  lor putând determina reacții negative în jurul lor.
Galben și Verde sunt culorile pentru echilibrare.

19.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Semnătura Nord-Vest aduce din nou o zi în alb și negru, nu există nuanțe, în sensul că "dacă nu mă iubește, înseamnă că mă urăște", există o sete de putere, manifestări dictatoriale, excese.
Este o energie care vine cu multă determinare, încăpățânare și dorință de succes.
Centrul de greutate este în Vest,  unde, cu cu doi de 9, există pericolul să se meargă la extreme. Este vorba de speculații financiar-bancare (a propos de cursul valutar), de corupție, dorință de câștiguri ilicite, etc.
Un Vest supradezvoltat poate genera reacții inverse. In loc de putere de muncă,  de creativitate și determinare, se poate ajunge la un blocaj din cauza abundenței de idei, posibilități și abilități. Se produce o risipă de resurse, este nevoie să se abordeze lucrurile pas cu pas.
Autorii cărții "The Code, Unlocking the Ancient Power of your Birthday" (J. Paungger/T. Poppe) recomandă, pentru calmarea punctelor cardinale supraîncărcate,  folosirea culorii din punctul cardinal opus, în cazul Vestului este vorba de culoarea Estului, adică VERDE.
Lipsa centrului determină lipsa oricărui compromis.

11.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Avem din nou o zi în alb și negru, nu există nuanțe, puterea Nordului este puțin distorsionată de o anumită rigiditate și intoleranță. Nu există compromisuri (lipsește Centrul), nu există empatie (fără Est), lipsește veselia vibrantă a Sudului.
Totuși, dacă avem o idee, un proiect, este momentul să-l ducem la bun sfârșit.

Analiza semnăturilor principalilor trei candidați la președinție 2019

Klaus Iohannis are semnătura* Nord-Est-Vest-Centru. Cu o mare varietate de numere răspândite în toate direcțiile, această semnătură garantează multe abilități posesorului său, dar, în același timp îl face să aibă  standarde foarte înalte, să fie un perfecționist: voință, putere de convingere, perseverență (1, 6), empatie, intuiție,  toleranță (3), ambiție, prudență, calități de leader(9), echilibru și stabilitate (5). Succesul este asigurat indiferent de domeniul în care activează, dacă ia o decizie, aceasta va fi dusă până la capăt. Dacă este nemulțumit uneori este pentru că știe că lucrurile pot fi făcute întotdeauna mai bine. Nu ține cont că oamenii din jurul lui nu sunt atât de bine echipați ca el, că fiecare are alte talente și abilități. Singurul punct cardinal care îi lipsește este Sudul, pe care poate să-l suplinească luându-și un consilier cu 7/2 în semnătură.

Semnătura lui Dan Barna este Nord-Centru-Sud, care poate să îl ducă pe purtătorul ei pe căi diferite, uneori chiar opuse, în funcție de educație,  oportunități,  modele alese, experiență.
Cert este că principalele calități sunt legate de relația cu publicul, de media, numărul 1 aducându-i vizibilitate în public.
Centrul de greutate al semnăturii este chiar Centrul, cu 0 și 5, care aduce stabilitate și echilibru. Prezența lui 0, aura lui, se poate extinde asupra punctelor cardinale care lipsesc. Centrul poate fi considerat ca un wild card în scopul completării numerelor lipsă.
Sudul (7, 7) vine cu energie, pasiune, curiozitate, implicare în diverse proiecte, puțină extravaganță, dar și putere de convingere. Un politician care nu are numere în Sud este mai greu receptat de public (vezi Iohannis).
Lipsa Estului poate să îl facă puțin distant și rece, iar comentariile lui pot să-i rănească pe ceilalți.

Viorica Dăncilă are semnătura Nord-Sud-Est, o semnătură norocoasă al cărei posesor poate obține rezultate fără mare efort.
Estul(3) vine cu răbdare,  compasiune, perseverență în realizarea obiectivelor și  viselor celor mai îndrăznețe.
Carisma și energia Sudului(2) conving publicul că merită susținerea lui.
Centrul de greutate al semnăturii este în Nord(1, 1, 6, 6). Supraîncărcarea Nordului poate genera tendințe maniaco-depresive și o lipsă de răbdare în relația cu colaboratorii. Deasemenea poate genera o sete de putere foarte mare, sentimentul că  este superior celorlalți și că merită să fie deasupra tuturor. In același timp poate da impresia că este amabil și indiferent, chiar dacă unele lucruri sunt prea banale și primitive pentru nivelul lui, al posesorului acestui tip de semnătură.
L.E. Potențarea unui punct cardinal sau umplerea unui gol acolo unde lipsesc numerele se poate face, printre altele, prin folosirea culorii acelui punct cardinal. Se pare că doamna Dăncilă a folosit instinctiv sau conștient azi când a mers la vot culoarea albastru, care este exact culoarea Nordului, unde dânsa are și excesul de numere, prin asta vrând să transmită încă o dată (la fel ca la moțiunea de cenzură unde era îmbrăcată în negru, tot culoarea Nordului) că dânsa este șefa, că își dorește puterea și că luptă pentru ea.

*Semnătură (Sigiliu) = configurația numerelor din data nașterii, ordonate în funcție de punctele cardinale pe care le reprezintă fiecare număr,  conform sistemului Roata numerelor, descrisă AICI.

8.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Semnătura zilei de 8.11.19 este Vest-Nord-Est, numită și "Acoperișul". Ea se caracterizează prin: idei sclipitoare (1), empatie și intuiție (8), simț al afacerilor (9).
Azi e ziua a în care muzicienii, politicienii, jurnaliștii, profesorii, oamenii de afaceri pot să-și manifeste întregul potențial.




7.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

7.11.19 - o zi care dă puțină culoare seriozității Nordului și Vestului: 7 aparține Sudului, reprezentat prin culoarea roșie.
Sudul înseamnă pasiune, curiozitate, veselie, comunicare. Fără prezența Sudului nici un vorbitor în  public nu ar avea succes, teatrul, filmul, televiziunea și întreaga media ar fi mai sărace,  niciun spirit revoluționar nu și-ar găsi  tovarăși  de arme pentru a apăra o cauză.
Un politician cu 7 sau 2 în data nașterii va fi mult mai ascultat și va capta mai ușor atenția publicului. Pe de altă parte, există pericolul ca o retorică superficială și lipsită de responsabilitate să înșele un public de bună credință.
Semnătura de azi este Nord-Sud-Vest, putere de convingere, spirit combativ, talent în producerea banilor, risc calculat.

6.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Ziua a 6-a a lunii noiembrie vine cu întăriri în Nord, numărul 6, împreună cu cei trei de 1, creează un echilibru între Nord și Vest, ambele având un număr de 9 unități.
Nordul, adică numerele 6 și 1, reprezintă o vibrație care te scoate din anonimat, care te face să-ți manifesti talentele și experiența în fața unui public, te ajută să nu te dai bătut în fața obstacolelor.
Vestul, adică numerele 9 și 4, înseamnă putere, ambiție,  calități de leader, dar și calități legate de lucrul cu mâinile,  de ideea de a construi ceva cu propriile mâini. De asemenea, cei care au 4 și 9 sunt buni oameni de afaceri, finanțisti,  bancheri.
Această  semnătură, Nord-Vest, înseamnă voință  și viziune, adică :
"Îndrăznește ce nimeni nu a îndrăznit,
Spune ce nimeni nu a mai spus,
Îndrăznește să gândesti ce nimeni nu a mai gândit,
Termină ce nimeni nu a început,
Stai liniștit cand toți se bucură,
Nu te supăra cand toți rîd de tine,
Îndrăznește să dai, cand toți vor să ia,
Aprinde lumina cand totul este în întuneric."
Va reamintesc, luna noiembrie este luna în care totul e posibil, în care pot fi depășite orice obstacole, dacă aveți un proiect, acum există și voință, și disciplină, și putere.
In această perioadă empatia Estului și veselia Sudului lipsesc în multe zile, dar nu-i băgați în seamă  pe cei care spun că  sunteți egoiști și neprietenoși,  totul trece.

5.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Luna noiembrie a acestui an poate aduce finalizarea unor proiecte la care munciti de mult timp. Cu minimum trei de 1 și cu 9 din cifra anului, fiecare zi a acestei luni poate insemna o combinație de idei clare, voință, putere de convingere, creativitate, combativitate, depășirea obstacolelor. Tot ce era neclar se poate limpezi. Semnătura se completează în fiecare zi cu noi calități de care trebuie profitat.
Ziua de 5.11.19, cu numărul 5 aparținând Centrului, vine să reducă exagerările și tendințele negative pe care poate să le manifeste surplusul de energie al Nordului și Vestului.
De această semnătură, Nord-Vest-Centru, depind însemnate invenții sau colaborări fructuoase cu parteneri din Nord, dar și implementarea unor proiecte.

4.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Cu trei de 1 în Nord și 4 și 9 in Vest, azi avem o zi destul de speciala, 9 și 4 mutand centrul de greutate în Vest. Întrucât suma celor două numere depășește 10 unități, caracteristica zilei se îndreaptă  spre o supraevaluare sau, mai degrabă spre activarea unei forțe greu de stăpânit.
Numerele 4 și 9 se caracterizează prin determinare, forță de caracter, ambiție, eficiență, talent legat de lucrul cu mâinile, simț al afacerilor.
O supraîncărcare a Vestului poate duce la manifestări dictatoriale, la o sete de putere foarte mare, la excese în afaceri sau tranzacții bancare.

3.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Ziua de 3.11.19 vine cu o nouă vibrație, cu o nouă semnătură, Nord-Est-Vest, pe lângă cei trei de 1(Nord) și un 9(Vest), azi apare și numărul 3, care aparține Estului.
Acesta aduce empatie, clarviziune, intuiție, abilitatea de a vedea lucrurile în mișcare,  de a vedea realitatea din spatele aparențelor. Azi putem descifra secrete bine ascunse, pe lângă care ieri am fi trecut fără  să le deslușim înțelesul.
 Estul este casa vindecatorilor, a psihologilor, negociatorilor și muzicienilor.
Semnătura Nord-Est-Vest este a oamenilor de succes, care au o minte sclipitoare (1,1,1), empatie (3), dar și un simț al afacerilor sănătos (9).

2.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata tiroleza

Ziua de 2.11.19 pierde puțin  din energia lui 1, în favoarea lui 2, număr  aparținând Sudului, care aduce puțină veselie, entuziasm, dorință de ieși în  public, de a se manifesta în  mod spontan. Nu mai avem patru de 1, ca în ziua precedentă,  ci doar trei de 1.
Darurile lui 2, dar și ale lui 7, amândouă numere aparținând Sudului, sunt legate de expresivitate, de energie, de carisma. Cei care au 2 în data nașterii sunt veseli, plini de viață,  gata să-ți ofere un umăr  pe care să plângi, dar uneori nu-și țin promisiunile, din cauza că  sunt copleșiți de prea multele activități în care se implică.
Această configurație, Nord-Sud-Vest, este o semnătură a celor care au succes, sunt vizionari, determinați,  stiu să facă  bani și știu să se descurce în orice situație.

1.11.19 - Analiza zilei cu metoda Roata numerelor

Ziua de 1.11.19 conține patru cifre de 1 în Nord și o cifra  de 9 în Vest, ceea ce o definește ca fiind o zi a voinței puternice, a unei viziuni clare și  a unor realizări importante.
Am explicat in postarea Roata tiroleza a numerelor semnificația punctelor cardinale și a numerelor asociate cu aceastea. In acest caz, Nordul și Vestul reprezintă  o combinație foarte puternică legată  de fermitate, disciplină și voință. Împreună 1 și 9 formează o forță care depășește orice obstacol, deschide orice ușă, aduce multă creativitate, receptivitate și determinare. Într-o astfel de zi se nasc ideile originale, inovațiile de geniu, reformele sociale. Orice constrângere sau muncă de rutină sunt respinse în această zi. Numărul 9 din Vest vine cu partea de materializare a ideilor, el este responsabil cu creația, cu practicismul.
Pe de altă parte, lipsa cifrelor din Est si Sud creează o lipsă de empatie și întelegere față de ceilalți, de unde și o anumită rigiditate, o tendință de izolare și intoleranță.
Alb și negru sunt culorile acestei zile, nu există nuanțe : "Dacă nu mă iubește, înseamnă că mă urăște". Lipsa centrului înseamnă și lipsa oricărui compromis.

JENNIFER LOPEZ & ALEX RODRIGUEZ - MANDALA CUPLULUI

Jennifer Lopez si Alex Rodriguez, noul logodnic al divei, au fiecare in mandalele personale aceeasi tema a vietii si acelasi suport pentru realizarea ei, centrul 8-OCRU si inelul 4-GALBEN, ceea ce inseamna capacitatea de a evolua pornind de la corpul fizic, catre corpurile superioare, o rezistenta fizica notabila, capacitate de regenerare a corpului fizic, capacitatea de a impresiona prin simpla prezenta. Amandoi au un trecut legat de sport, ea se considera mai mult dansatoare decat cantareata, iar el a fos un talentat jucator de baseball.

Continua AICI:

LADY GAGA & BRADLEY COOPER - ANALIZA MANDALEI CUPLULUI

Analiza mandalelor fiecaruia dintre ei, in versiunea 1.0, dezvaluie niste personalitati destul de diferite ca misiune in viata sau mijloace de realizare a acestei misiuni.

LADY GAGA:
Tema vietii (centrul mandalei) TURCOAZ comunicarea directa, talentul de a se manifesta pe o scena, calitatea de a impartasi cu ceilalti bucuria de a trai, de a-i insufleti, de a-i contamina cu buna dispozitie, dorinta de a iesi in evidenta in fata unui public, de a-l atrage in directia dorita de ea.  

Continua AICI...

ANUL 2019

Anul 2019 este un An Universal 3.
Numarul 3 = exprimare, creativitate, expansiune, realizare, verbalizare, relatii interumane, dinamism, inteligenta activa.

Daca 2018 a fost un an al intelegerii intuitive, al unui anumit tip de idealism sau chiar vizionarism, anul 2019 poate fi anul "marii galagii". Numarul 3 fiind numarul comunicarii, al nevoii de exprimare, toti vor dori sa se expuna, sa fie cat mai vizibili, sa participe, sa-si construiasca o imagine publica. Toata aceasta energie a comunicarii poate duce la exagerari, la haos comunicational, la o dispersie de energie, la tendinta de a trai superficial doar prin imagine. Populismul va deveni si mai puternic, prin acele persoane carora le plac mai mult vorbele, decat faptele.
Totusi, 2019 aduce o atmosfera de bucurie, optimism, o viziune mai superficiala asupra lumii, privim lucrurile cu ironie, nu mai facem o drama din orice, banii se castiga usor, dar tot asa se si pierd.
Este un an creativ, cine are talent artistic, este momentul sa il scoata la suprafata, sa se exprime.
Alte influente:

  • Numarul 5, din varful piramidei, cu influenta sa pozitiva, aduce capacitate de adaptare la schimbari, gandire pozitiva, dorinta de a experimenta, reactii rapide, schimburi culturale si comerciale;
  • Numarul 6, din pozitia opusa, evidentiaza aspectul negativ al acestui an, si anume, lipsa compasiunii, a responsabilitatii fata de familie sau fata de un grup, intoleranta, lipsa de incredere in ceilalti.

PIRAMIDA LUI KATAKKAR

M. Katakkar este un autor indian cu preocupari in diverse domenii, printre care numerologia, astrologia, chiromantia, Yoga, etc. In cartea sa "Miracles of Numerology", descrie metoda Piramidei cu ajutorul careia se pot gasi raspunsuri la intrebari, folosind capacitatea subconstientului de a primi proiectii ale unor evenimente viitoare.
Exista trei importante conditii:
1. Intrebarea pusa trebuie sa fie sincera;
2. Problema la care dorim un raspuns trebuie sa fie reala si de buna credinta;
3. Intrebarea trebuie exprimata spontan, cuvintele trebuie sa vina in mod natural, fara prea multa gandire.
Nu este bine sa intrebam acelasi lucru de mai multe ori. Daca incercam sa pacalim sistemul, si raspunsurile vor fi gresite sau inselatoare.
Cum procedam:
Punem intrebarea, numaram cate cuvinte are intrebarea, notam apoi cate litere are fiecare cuvant din intrebare si formam primul rand al piramidei.
Urmatorul rand este format din suma cifrelor din primul rand luate cate doua. Formam randuri din ce in ce mai scurte pana ajungem la un numar format dintr-o singura cifra.
De exemplu, pun intrebarea: “Voi lua examenul de maine?“
Intrebarea are 5 cuvinte, iar cuvintele au urmatorul numar de litere: voi = 3, lua =3, examenul = 8, de = 2, maine = 5.
Se formeaza primul rand al Piramidei:
5 3 3 8 2 5, apoi adunam 5+3, 3+3, 3+8, 8+2, 2+5, obtinem randul doi, si tot asa fiecare rand, obtinand astfel Piramida din ilustratie.
  

Observati ca acolo unde suma este formata din 2 cifre, aceasta se reduce la o cifra adunand din nou cele 2 cifre rezultate. De ex. pe primul rand 3+8 =11 = 1+1=2; sau pe randul 2, 8+6 = 14 = 1+4 =5.

Cum se interpreteaza numarul final obtinut:
1 - daca rezultatul este 1, succesul este asigurat;
2 - daca rezultatul este 2, numarul 2 fiind guvernat de Luna arata lipsa de concentrare si neliniste. Cu toate acestea, Luna fiind asociata elementului apa, daca examenul se refera la medicina sau chimie, este posibil un rezultat pozitiv;
3 - daca rezultatul este 3, numarul 3 fiind guvernat de Jupiter, o planeta care arata ambitie, se poate spune ca rezultatul va fi pozitiv, datorita ambitiei si determinarii;
4 - daca rezultatul este 4, numarul 4 fiind guvernat de Uranus, planeta schimbarii si incertitudinilor, nu exista nici o garantie pentru un rezultat pozitiv;
5 - daca rezultatul este 5, numarul 5 fiind guvernat de Mercur, planeta comunicarii si educatiei, rezultatul este pozitiv;
6 - daca rezultatul este 6, numarul 6 fiind guvernat de Venus, rezultatul este pozitiv daca este vorba despre un examen legat de arta, dar sunt putine sperante, daca este vorba de un examen legat de stiinte.
7 - daca rezultatul este 7, numarul 7 fiind guvernat de Neptun, rezultatul este pozitiv daca examenul este legat de inginerie sau electronica;
8 - daca rezultatul este 8, numarul 8 fiind guvernat de Saturn, care aduce intarzieri si dificultati, rezultatul este incert;
9 - daca rezultatul este 9, numarul 9 fiind guvernat de Marte, care arata curaj si vointa, rezultatul este pozitiv daca se folosesc toate resursele de vointa si munca staruitoare.
Pentru a obtine o interpretare corecta a unui numar trebuie sa fim familiarizati cu toate caracteristicile acelui numar.
In descifrarea raspunsului final, intuitia joaca un rol foarte important.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pageviews last month